Mures Info
Mures InfoPublicitateFeedbackGuesbookContact
MuresInfo

Ştirile zilei

 

Ştirile zilei

 

MuresInfo
MuresInfo
MuresInfo
Ştirile zilei  
Horoscop  
Imaginea zilei  
Sărbătoriţii zilei  
Link-ul zilei  
Azi in istorie  
Motto - ul zilei  

Cautare


Vă recomandăm
» Model CV, scrisoare intentie model
» Locuri de munca


17.06.2010

Meteorologii de la Centrul Regional Sibiu ne informează că astăzi, în Transilvania, vremea va fi în general instabilă şi se va răci uşor faţă de ziua precedentă.

Cerul va fi temporar noros. Local se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice, intensificări trecătoare ale vântului şi izolat grindină. Izolat, mai ales la munte cantităţiile de apă mai pot depăşi 15-20 l/mp. Temperaturile maxime de astăzi se vor încadra între 23 şi 28 de grade, iar minimele de la noapte vor fi cuprinse între 11 şi 16 grade. CMR Sibiu
17.06.2010

Toate locurile din Centru de Agrement Homorod, din judeţul Harghita, inclus în reţeaua Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, sunt ocupate pe perioada vacanţei şcolare.

Datele furnizate de Direcţia Judeţeană de Tineret Harghita arată există deja şi solicitări pentru week-enduri în perioada de extrasezon. De altfel, instituţia doreşte ca din toamnă să dea şi o nouă funcţionalitate Centrului de la Băile Homorod, prin extinderea proiectului ?Scoala din pădure?, destinat taberelor tematice pentru elevi. În judeţ mai există şi Cabana Harghita-Băi, acreditată de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, care pune la dispoziţia tinerilor 41 de locuri de cazare. Ioana Dima
17.06.2010

Cu efectiv redus

Ca niciodată în ultimii ani, reunirea lotului echipei FC Braşov, pentru pregătirea viitorului campionat a fost marcată de incertitudine Atmosfera a fost dezolantză, din moment ce la primul antrenament au fost prezenţi doar nouă fotbalişti din echipa campionatului trecut. Fotbaliştii prezenţi s-au antrenat sub comanda antrenorului secund, Daniel Isăilă, pentru că echipa nu are încă numit un antrenor principal. La primul antrenament de după vacanţă au participat Gabriel Kajcsa, Ionuţ Voicu, Cristian Oros, Marian Cristescu, Attila Hadnagy, Sabrin Sburlea, Alexandru Mateiu, Alexandru Chipciu şi Cătălin Dedu, din lotul de anul trecut. Acestora li s-au alăturat şi Alexandru David (care a fost împrumutat sezonul trecut la FC Snagov) şi Alexandru Tîrziu (împrumutat la Unirea Tărlungeni). De la antrenamentul de miercuri au lipsit învoiţi: Dani Coman, Mihai Mincă, Mihai Roman, Octavian Abrudan şi Nicolae Grigore. Antrenorul secund, Daniel Isăilă a mai spus că speră ca Robert Ilyeş şi Cristian Ionescu să se prezinte şi ei la antrenamente, aceştia fiind singurii cărora li s-a propus o prelungire a contractului. Din lot nu mai fac parte fundaşii laterali Rui Duarte şi Eyequiaş, transferaţi la Rapid, de fostul preşedinte al stegarilor, Dinu Gheorghe, care a ales şi el calea Giuleştiului, dar nici Nuno Diogo, care a ajuns la CFR Cluj. Un alt fost stegar, Cătălin Munteanu se antrenează cu Dinamo, iar alţii jucători care au plecat de la FC Braşov,Dorel Zaharia, Nae Constantin, Marius Măldărăşanu, Landauri, Dusan Savic şi Miranda Nene, nu şi-au găsit încă echipă Dorin Dusa
17.06.2010

Asociaţia Tinerilor Maghiari din judeţul Covasna a iniţiat proiectul ?Dincolo de zid?.

Acesta are ca scop integrarea în societate a copiilor romi din municipiul Sfântu Gheorghe. Timp de două luni, 30 de copii romi cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani, vor participa la o serie de activităţi didactice şi educative, dar şi distractive. Proiectul se va încheia în luna august cu o tabără la Zăbala, unde copiii romi se vor întâlni cu membri ai mai multor organizaţii civice de tineret. Proiectul este finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României şi beneficiază şi de sprijinul Serviciului de Ajutor Maltez şi al Primăriei Sfântu Gheorghe. Mara Deleanu
17.06.2010

Meteorologii de la Centrul Regional Sibiu ne informează că, în Transilvania, vremea rămâne în general instabilă.

Cerul va fi temporar noros, şi, pe arii extinse, va ploua în averse, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, izolat, de căderi de grindină. Local, cantităţile de apă pot depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat. Mâine dimineaţă, pe alocuri, în regiunile montane, se va semnala ceaţă. Temperaturile minime de la noapte se vor încadra între 11 şi 16 grade Celsius, iar maximele termice de mâine vor oscila între 23 şi 28 de grade Celsius. CMR Sibiu
17.06.2010

În această seară, concert extraordinar vocal-simfonic la Filarmonica de Stat din Tîrgu-Mureş.

Mureşenii care iubesc muzica clasică sunt aşteptaţi de la ora 19 la concertul de închidere a stagiunii aniversare a Filramonicii de Stat. ?Viva la musica!? marchează aniversarea a 20 de ani de activitate a maestrului dirijor german Franz Lamprecht, a declarat directorul Filarmonicii, Vasile Cazan. În Sala Mare a Palatului Culturii din Tg.Mureş vor concerta tenorul Szilágyi Zsolt, alături de Corul Mixt şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat, dirijorul corului fiind Vasile Cazan. Adela Moldovan
17.06.2010

Teatru forum cu deţinuţi şi tineri ! Prima reprezentanţie a avut loc astăzi la Tîrgu-Mureş.

Asociaţia A.R.T. Fusion în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor implementează în perioada ianuarie-octombrie 2010 proiectul E.X.I.T. II, care îşi propune să furnizeze servicii de educaţie non-formală tinerilor aflaţi în centre de detenţie în vederea dezvoltării de abilităţi de viaţă necesare reintegrării acestora în societate. Proiectul este finanţat de Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare. Piesa se joacă în 6 centre din ţară, în această perioadă: Craiova, Tichileşti (judeţ Brăila), Tîrgu Ocna, Tîrgu-Mureş, Buziaş şi Găieşti (judeţul Argeş), a informat reprezentanta proiectului, Iulia Sara.Prin teatru forum se încearcă educarea tinerilor, aceştia având posibilitatea de a schimba situaţiile din scenariu. Evenimentul s-a petrecut în Colegiul Economic ?Transilvania? din Tîrgu-Mureş în prezenţa elevilor care au terminat clasele a IX-a şi a X-a, din care au de învăţat şi elevii şi tinerii privaţi de libertate, consideră profesoara Maria Grama. Tinerii au fost emoţionaţi şi unii au simţit chiar teamă în situaţiile conflictuale în care au fost puşi, dar au înţeles că şi deţinuţii sunt oameni. Experienţa a fost interesantă şi pentru non-actorii care sunt în realitate deţinuţi, mai ales că şi fetele Colegiului Economic au intrat în scenă alături de ei. Una dintre persoanele private de libertate care a jucat în teatru forum, Ionuţ Bota, a declarat că este de preferat să nu ajungi în scene conflictuale, în viaţa reală. Reprezentanţia de la Tîrgu-Mureş a fost prima. Miercuri, 23 iunie, piesa se va juca şi la Teatru 74, de la ora 18. Adela Molodvan
17.06.2010

?Poveştile oraşului?, primul audiobook despre Tîrgu-Mureş, a fost lansat astăzi la Teatru 74.

?Poveştile oraşului?, primul audiobook despre Tîrgu-Mureş, încorporează 24 de poveşti despre personalităţi româneşti şi maghiare, poveşti inedite, puţin cunoscute, dar care şi-au pus amprenta pe viitorul oraşului. Volumul semnat de Sorina Bota este un proiect marca Radio Tîrgu-Mureş, realizat cu sprijinul Asociaţiei ?Agenda 2009? şi include şi un cd cu patru ore de înregistrări, unele dintre ele la primă audiţie. Volumul a fost lansat astăzi la Teatru 74. La eveniment a participat Adriana Săftoiu, care de altfel a şi semnat prefaţa volumului. Miklos Kund a semnat şi el o prefaţă a volumului şi a subliniat importanţa rememorării meritelor celor care au ridicat oraşul aşa cum este el acum.Consilierul judeţean Balogh Joszef, unul dintre sponsorii cărţii, şi-a amintit şi el cum era Tîrgu-Mureşul acum câteva zeci de ani, dar şi despre oamenii care au pus umărul la dezvoltarea oraşului.Omul de afaceri Buda Bogdan a hotărât şi el să sprijine proiectul, fiind încântat de ideea autoarei.Volumul va putea fi găsit de toţi iubitorii culturii în librăriile mureşene. Raluca Creţ
17.06.2010

Ediţia a X-a, jubiliară, a competiţiei de aventură Carpathian Adventure va avea loc în Munţii Călimani şi Gurghiului.

Competiţia, ce se desfăşoară în perioada 11-15 august 2010 e organizată de Societatea pentru tineret Outward Bound Romania şi Asociaţia Turistică Perpetuum Mobile din Tîrgu Mureş, va avea tabăra de bază în Centrul internaţional de tineret din Sovata. Vajda Gyorgy, de la Asociaţia Turistică Perpetuum Mobile, a afirmat că ediţia din acest an va fi celebrată printr-o petrecere - retrospectivă a celor nouă ediţii anterioare. Odată cu eliminarea probei de plutărit au crescut distanţele de parcurs ale concurenţilor, diferenţiate pentru profesionişti şi amatori.Directorul executiv al competiţiei, Horvath Szekely Adam, a declarat că această ediţie a Carpathian Adventure va avea un grad mediu de dificultate, problemele principale ale concurenţelor fiind orientarea prin pădurile Gurghiului. Până la această oră s-au înscris 8 echipaje, iar organizatorii se aşteaptă să concureze circa 40 de echipe, de amatori şi profesionişti.Concurenţii declară pe proprie răspundere că îşi asumă dificultăţile traseului, şi sunt obligaţi să prezinte un certificat medical care să le ateste sănătatea. De asemenea, echipaje SMURD şi ale Salvamont vor asigura protecţia concurenţilor, mai ales că la ediţia de anul trecut unul dintre arbitrii de concurs a decedat în urma unui atac cerebral. Valeriu Russu
17.06.2010

Radio Tîrgu-Mureş organizează, la acest sfârşit de săptămână, la Băile Tuşnad, întâlnirea anuală a crainicilor sportivi.

Vor participa în jur de 20 de crainici-comentatori de la studiourile teritoriale de radio din Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Tîrgu-Mureş, cei care transmit, în fiecare sâmbătă dimineaţa, meciurile Seriei Vest a Ligii a II-a de fotbal. Ca şi în anii anteriori vor fi premiaţi cel mai bun jucător al seriei, golgeterul seriei, dar şi cel mai bun arbitru. În premieră, în acest an va fi promovat şi cel mai bun junior. Moderatorul întâlnirii va fi Septimiu Cioloboc, crainic sportiv la postul nostru de radio de 20 de ani. Septimiu Cioloboc spune că premiile nu vor fi foarte consistente, dar nici întâlnirea propriu-zisă nu va fi presărată cu prea multă distracţie din cauza perioadei de criză pe care o traversăm. De altfel, în această perioadă, fotbalul românesc suferă puternic din cauza crizei economice, în special cel din Ligile a II-a şi a III-a. De aceea, Federaţia Română de Fotbal ar trebui să ia măsuri şi să se asigure dacă, la startul sezonului, fiecare echipă dispune de un pachet financiar suficient pentru a face faţă competiţiei, spune Setimiu Cioloboc. Radio Tîrgu-Mureş va transmite în direct sâmbătă, 19 iunie, între orele 11 şi 13, o ediţie specială a emisiunii ?Actualităţi, muzică, sport?, în care vor fi decernate superlativele anului competiţional 2009-2010 în Seria Vest a Ligii a II-a de fotbal. Cristina Bulbescu
17.06.2010

Astăzi şi mâine au loc probele de aptitudini la examenul de admitere la Liceul de Artă din Tg Mureş.

În aceste zile se desfăşoară examenul de admitere pentru clasele I-IV secţiunea muzică şi clasele V-VIII secţiunea muzică şi artă plastică . Pentru secţiunea muzică, selecţia elevilor are loc din 14 până în 18 iunie, iar pentru secţiunea artă plastică, în zilele de 17-18 iunie, între orele 9-14, la sediul liceului din strada Revolutiei nr.9. În ultimele două zile a avut loc şi examenul de admitere pentru elevi în clasa a IX-a iar rezultatele vor fi afişate mâine. Liceul de Artă din Tg Mureş este singurul liceu vocaţional de muzică şi artă plastică din judeţ, ale cărui rezultate profesionale sunt de excepţie. Este vorba de 43 de premii obţinute la Concursul Naţional de Interpretare Muzicală şi la Olimpiada de Arte Vizuale şi alte 50 de premii obţinute la alte concursuri naţionale şi internaţionale de specialitate. Cristina Bulbescu
17.06.2010

Absolvenţii clasei a VIII-a pot completa, de astăzi, opţiunile în fişele de înscriere pentru admiterea la liceu.

Candidaţii vor fi însoţiţi de un părinte sau de tutore, iar opţiunile candidaţilor din alte judeţe vor fi completate la un centru special de înscriere, nu la şcoala de provenienţă, situate la Şcoala \'Sfinţii Voievozi\', din sectorul 1. Candidaţii trebuie să se prezinte la centrul special cu fişa de înscriere eliberată de unitatea şcolară absolvită de candidat. Completarea opţiunilor se poate face până la data de 24 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Sursa: Rador
17.06.2010

Persoanele care obţin venituri din jocuri de noroc, dividende, premii şi activităţi agricole mai au timp până la finele lunii pentru depunerea declaraţiei de impozit.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş reaminteşte plătitorilor de venituri cu regim de reţinere la sursă faptul că până la 30 iunie au obligaţia să depună la organul fiscal declaraţia on-line privind veniturile realizate pe parcursul anului trecut. În judeţul Mureş au această obligaţie 1.750 de contribuabili, dintre care 60% au depus declaraţiile până la această dată. Nedepunerea la termen a declaraţiei privind veniturile realizate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 1.000 şi 5.000 de lei pentru persoanele juridice. Cristina Bulbescu
17.06.2010

Generalul Ştefan Guşă nu poate avea statuie la Tîrgu-Mureş, a decis Tribunalul Tîrgu-Mureş .

Aleşii locali au hotărât anul trecut amplasarea unui bust dedicat generalului Ştefan Guşă în oraş. Decizia a fost apoi contestată de unele asociaţii de revoluţionari şi de europarlamentarul Tokés László (împreună cu revoluţionarul Hamar Alpar Benjamin), prin avocatul Kincses Elod, a intentat proces pentru anularea hotărârii de Consiliu Local. După o jumătate de an de proces, ieri s-a dat decizia de suspendare, care poate fi atacată prin recurs de către Consiliul Local, a declarat avocatul Kincses Elod. În opinia avocatului Kincses Elod s-a făcut dreptate, mai ales că însuşi generalul Guşă a recunoscut că din ordinul său ?s-a tras în popor?. Sentinţa dată ieri poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Tîrgu-Mureş. Decizia pentru continuarea sau nu a procesului nu va fi luată în şedinţa de Consiliu Local de luna aceasta, pentru că nu va ajunge sentinţa scrisă la Primărie decât în aproximativ 30 de zile. Adela Molodvan
17.06.2010

Parcările publice din municipiul Sighişoara pot fi închiriate şi firmele au dreptul la un loc de parcare chiar dacă au sedii în blocuri. Acestea sunt modificările aduse, ieri, la Regulamentul parcărilor publice de la Sighişoara.

Dezbaterea a avut loc la sediul Primăriei. Deşi au fost invitaţi atât consilierii locali, cât şi persoanele interesate, asociaţiile de afaceri, alte asociaţii legal constituite, participarea a fost sub 10 persoane. Reprezentanţii Primăriei au folosit ca model regulamentele din Braşov, Cluj-Napoca şi Luduş, a declarat directorul tehnic al Primăriei Sighişoara, Petru Maşca. O altă modificare se referă la gratuitate de parcare, nu numai pentru persoanele cu handicap, ci şi pentru însoţitorii acestora. De asemenea, persoanele care au avut garaje ce au fost demolate ?au prioritate la atribuirea unui loc de parcare? . Procedura de licitaţie (dacă numărul cererilor depăşeşte numărul locurilor de parcare) sau atribuire (dacă sunt mai multe locuri de parcare decât cereri) trebuie anunţată înainte cu 30 de zile. Pentru montarea unor dispozitive de blocare a locurilor de parcare închiriate termenul a fost modificat de la 30 de zile la 3 luni. O altă prevedere din regulament este că toate documentaţiile privind parcările sau construcţiile de garaje trebuie avizate de arhitectul şef al municipiului Sighişoara. Adela Moldovan
17.06.2010

Primăria Sfântu Gheorghe şi-a propus să readucă, printr-o metodă inedită, în spaţiul public clădirile vechi din centrul municipiului, demolate în timpul regimului comunist.

Practic, Primăria intenţionează să deseneze contururile acestor case pe pereţii laterali ai blocurilor. Primarul Antal Arpad a declarat că proiectul se va baza pe planurile unui artist local şi va fi pus în aplicare în momentul în care se vor găsi fondurile necesare. În opinia edilului, readucerea în spaţiul public a acestor clădiri va contribui la îmbunătăţirea atmosferei oraşului şi a aspectului blocurilor din centrul localităţii. Mara Deleanu
17.06.2010

Zeci de hectare de culturi agricole din Harghita au fost afectate de vremea rea, pagubele fiind cuprinse între 5 şi 35 la sută.

Potrivit directorului Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita, Torok Jeno, ploile din ultimele zile au fost binevenite dar probleme au creat căderile de grindină şi vântul puternic. Torok Jeno spune că au fost afectate mai multe parcele cu porumb şi sfeclă, culturi sensibile la grindină, dar şi legumele din grădinile oamenilor, precum tomatele, castraveţii şi fasolea. Grindina a afectat şi mai multe hectare cultivate cu cartofi, specialiştii fiind de părere că această cultură este mai sensibilă acum la atacul de mană. De altfel, şeful Direcţiei Agricole a făcut un apel la harghiteni ca atunci când vremea o va permite să înceapă imediat tratamentul împotriva manei. Ioana Dima
17.06.2010

Programul Casa Verde va demara oficial la 1 iulie, iar ghidul este în curs de publicare în Monitorul Oficial.

Acest lucru a fost confirmat, astăzi, oficial de ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo. Programul Casa Verde se adresează atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice care vor dori să treacă pe metode alternative de încălzire. Ministerul Mediului va acorda o sumă fixă, în funcţie de tipul de centrală, iar solicitantul va putea apela la ce constructor doreşte. Ministerul va acorda 3.000 de lei pentru centralele pe rumeguş, 6.000 de lei pentru panourile solare şi 8.000 de lei pentru sistemele cu pompe de căldură. Ministrul Borbely Laszlo speră că programul va fi un succes, la fel ca şi programul Rabla. Cei care vor să se înscrie în program vor trebui să depună un dosar cu o copie după cartea de identitate, un document care să arate că sunt proprietari pe imobilul înscris în program şi o hârtie care să demonstreze că nu au datorii către stat. Deocamdată, Ministerul Mediului a alocat pentru programul Casa Verde suma de 110 milioane de lei. Raluca Creţ
17.06.2010

Comisia Europeană a aprobat programul de gestionare a deşeurilor în judeţul Mureş, în valoare de 45 de milioane de euro.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, a venit cu veşti bune pentru judeţul Mureş: Comisia Europeană a aprobat programul de management integrat al deşeurilor în judeţul Mureş. Proiectul este în valoare de 45 de milioane de euro şi va fi semnat oficial în 25 iunie. Proiectul este tergiversat de câţiva ani, dar va rezolva problema deşeurilor în judeţ, prin înfiinţarea unui depozit regional şi a unor staţii de sortare şi transfer. Veşti bune vin şi din direcţia programului de apă şi canalizare pe judeţul Mureş. Proiectul, în valoare de 140 de milioane de euro, va fi trimis la Bruxelles în luna iulie, iar ministrul Borbely Laszlo susţine că are mari şanse să fie aprobat. După semnarea contractului de finanţare va urma organizarea licitaţiei de atribuire a lucrărilor, semnarea contractului cu firma câştigătoare şi acordarea prefinanţării pentru începerea lucrărilor. Raluca Creţ
17.06.2010

Suntem pe primul loc la proiecte câştigate pe mediu, dar printre ultimii la absorbţia fondurilor.

Problema a fost discutată astăzi la Tîrgu-Mureş la cea de-a şasea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional Sectorial ?Mediu?, prezidată de Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo. Ministrul a atras atenţia asupra gradului mic de absorbţie a fondurilor europene, comparativ cu numărul proiectelor câştigate. La nivel naţional au fost semnate 21 de contracte de finanţare, în valoare totală de 2,2 miliarde de euro, dintre care s-a reuşit cheltuirea doar a 35 de milioane de euro. Până în 2013 România are de cheltuit pe POS Mediu 5,6 miliarde de euro, pe acest program, dintre care 3,6 miliarde vor fi alocate programelor pentru apă şi analizare, iar 1,4 miliarde, pe programe de gestionare a deşeurilor. Raluca Creţ
17.06.2010

Parlamentarii mureşeni şi-au depus cu toţii, până la data limită de 15 iunie, declaraţiile de avere şi de interese. Rămâne, însă, la latitudinea fiecăruia dacă ele vor fi publicate.

Senatorul UNPR Cornel Grosu, ca şi deputaţii Vasile Gliga de la PSD şi Doru Oprişcan de la PD-L spun că şi-au depus încă din data de 14 iunie declaraţiile, pentru a evita orice probleme legale. Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a explicat că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, se suspendă pentru 45 de zile publicarea declaraţiilor de avere, iar cei care le fac publice pot fi sancţionaţi.Deputatul PNL, Ciprian Dobre, afirmă că îşi va posta declaraţiile de avere şi de interese pe blogul său personal, dacă nu are dreptul pe cel al Parlamentului. La rândul său, deputatul UDMR Borbely Laszlo, nu are nicio reţinere în a-şi publica declaraţia de avere, dar crede că trebuie trasată limita între informaţiile publice şi cele confidenţiale.Curtea Constituţională a decis, recent, că o parte din prevederile legii ANI sunt neconstituţionale iar parlamentarii sunt obligaţi să-şi depună declaraţiile de avere şi interese, dar rămâne la latitudinea lor dacă le fac publice sau nu. Valeriu Russu
17.06.2010

Ministerul Apărării Naţionale solicită un procent prea mare din totalul locuinţelor ce vor fi construite pe terenurile unităţilor militare dezafectate, apreciază primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

În opinia acestuia procentul de 30% solicitat de Minister ar trebui diminuat în favoarea localnicilor, prin urmare primarul are de gând să negocieze numărul locuinţelor care vor intra în portofoliul armatei. În urma discuţiilor purtate de autorităţile locale cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale s-a convenit ca poligonul mic din Sfântu Gheorghe să treacă în proprietatea comunităţii locale, iar aici să fie construite locuinţe printr-un program derulat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Primarul a mai adăugat că a solicitat MApN să cedeze Consiliului local şi poligonul de antrenamente din Sfântu Gheorghe, care se întinde pe o suprafaţă de aproape 70 de hectare, în perspectiva extinderii Cimitirului comun al oraşului, dar discuţiile pe marginea acestui subiect vor continua, agreându-se varianta unui schimb de terenuri. Mara Deleanu
17.06.2010

Patru obiective importante aparţinând Armatei au fost predate Municipiului Tg Mureş.

Anunţul a fost făcut, astăzi, chiar de către Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, prezent la Tg Mureş într-o vizită oficială. Oprea spune că ministerul pe care îl conduce va transfera în subordinea Consiliului Local Tg Mureş Unitatea Militară de la Podul Mureş care se întinde pe o suprafaţă construită de 10.000 mp, în total 6,5 ha de teren. Aici vor fi construite locuinţe ANL şi condiţia este ca circa 30% dintre acestea, dar nu mai puţin de 150 de locuinţe, să revină soldaţilor târgumureşeni. Al doilea obiectiv pentru care ministrul Oprea a venit la Tg Mureş este să predea, tot în patrimoniul oraşului, un drum care cuprinde 3,5 ha de teren, situat în apropiere de Calea Sighişoarei, în zona Budiului, cunoscut sub numele de Drumul Tanchistului.Al treilea proiect se referă la fostul Cămin de Garnizoană din Tg Mureş care, la cererea Consiliului Local Tg Mureş, a Consiliului Judeţean şi a Parchetului General, vor fi transferate Ministerului Justiţiei. Aici vor funcţiona Judecătoria Tg Mureş, Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Tg Mureş. Imobilul are o suprafaţă construită de aproximativ 1.800 mp şi aproximativ 5.000 mp de teren, care revin gratuit, timp de 20 de ani, celor trei instanţe, spune ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Al patrulea proiect al ministrului Gabriel Oprea la Tg Mureş este o bisericuţă, aflată în curtea fostei Unităţi de Tancuri, actualmente Batalionul Vulturii care, la cererea Înalt Prea Sfinţitului Andrei Andreicuţ va fi mutată într-o laterală a unităţii pentru a putea fi frecventată şi de enoriaşii târgumureşeni.Autorităţile locale mureşene califică drept un succes transferul acestor active abandonate sau nefolosite de armată în patrimoniul oraşului ori al instituţiilor din domeniul justiţiei, mai ales că lupta pentru a le obţine durează de peste 10 ani.În ceea ce priveşte mutarea bisericii din actuala locaţie în afara zidurilor Unităţii Militare, edilii locali spun că acest lucru nu presupune nici mult efort şi nici foarte multe investiţii. Cristina Bulbescu
17.06.2010

Marian Sârbu nu a cerut şi nu doreşte portofoliul Muncii.

Declaraţia a fost făcută azi , la Tg.Mureş, de ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea, care este şi preşedintele executiv al UNPR. Oprea spune că liderul formaţiunii, Marian Sârbu, nu a cerut şi nu îşi doreşte postul ministrului Muncii, Mihai Şeitan, în special în condiţiile actuale, acest lucru fiind clarificat, ieri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului. În plus, UNPR-ul nu a cerut nimic de la guvernare, spune Gabriel Oprea. Ministrul Apărării, Gabriel Oprea a refuzat să dea un răspuns jurnaliştilor mureşeni cu privire la posibilitatea de a fi remaniat din funcţia pe care o deţine, afirmând că doar primul-ministru şi şeful statului au competenţe în acest sens. Cristina Bulbescu
17.06.2010

Trei persoane care au fost surprinse de o furtună în pădure, în apropiere de Păltiniş, au fost salvate de jandarmii montani, care le-au escortat la hotel.

Jandarmii montani de la postul din Păltiniş au fost sesizaţi de personalul unui hotel din staţiune că, din cauza condiţiilor meteo, o familie formată din trei membri a rămas izolată pe traseul turistic Păltiniş - Şanta. Jandarmii i-au găsit şi i-au însoţit înapoi în staţiune, la hotel, fără a se înregistra persoane rănite sau pagube materiale. Cele trei persoane - doi adulţi şi un copil de 12 ani - au susţinut că se află în concediu de odihnă şi intenţionau să meargă în plimbare pe traseele montane din staţiunea Păltiniş, când au fost surprinse de furtună. Sursa: Mediafax
17.06.2010

Pompierii harghiteni au scotocit ieri şi astăzi lacul de acumulare de la Zetea, în căutarea unui tânăr care a plecat la pescuit şi nu s-a mai întors.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că tânărul, de 26 de ani, a plecat la pescuit la lacul de acumulare de la Zetea, marţi la prânz, dar dispariţia a fost anunţată de tatăl său abia ieri după amiază. Echipa operativă sosită la faţa locului a găsit la marginea drumului, lângă lac, maşina cu care tânărul a plecat la pescuit. De asemenea, la 100 de metri, pe lac, a fost descoperită barca pneumatică a acestuia, iar la o distanţă de 1 kilometru de barcă pluteau vâslele.Imediat a fost alertat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă care a trimis un echipaj format din opt specialişti pentru scotocirea lacului. Acţiunea de căutare a fost întreruptă aseară din cauza întunericului şi a vremii nefavorabile şi a fost reluată azi dimineaţa. Ioana Dima
17.06.2010

Victima accidentului de ieri din zona comunei Cipău a decedat prin înecare.

Accidentul s-a produs ieri după-amiază, în timpul unei ploi torenţiale. Maşina a plonjat de la 3-4 metri pentru că şoseaua este foarte aproape de albia râului Mureş. Potrivit IPJ Mureş, nici un alt autoturism nu a fost accidentat . Bărbatul de 38 de ani a murit prin înecare, apa fiind foarte adâncă, medicii legişti excluzând alte ipoteze precum atac de cord sau atac cerebral, a declarat şeful Institutului Medico-Legal, Hecser Laszlo. Adela Moldovan
17.06.2010

Ministrul Borbely a prezentat, astăzi, planurile UDMR de redresare economică.

Maghiarii propun o serie de măsuri destinate IMM-urilor, emiterea unui card care să le permită să ia credite în condiţii avantajoase. Altă propunere se referă la regândirea unor taxe, pentru a veni în sprijinul investitorilor. În ceea ce priveşte Ministerul Mediului şi Pădurilor, Borbely a arătat că au scăzut cheltuielile, în timp ce la nivelul administraţiei locale cheltuielile au crescut. Ministrul a pus accent pe descentralizare şi pe restructurarea agenţiilor guvernamentale. Ministrul Borbely a mai declarat că dacă Guvernul nu va aplica măsurile de restructurare, descentralizare şi unele măsuri economice până în 31 decembrie, îşi va da demisia din funcţia de ministru. Raluca Creţ
17.06.2010

14 angajaţi din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe au cerut pensionarea anticipată.

Primarul municipiului Antal Arpad a declarat că persoanele în cauză au luat decizia de a se pensiona deoarece salariile vor fi reduse cu 25%, iar în atare condiţii preferă să stea acasă şi să primească o pensie aproape egală cu salariul diminuat. Primarul a menţionat că majoritatea persoanelor care au cerut pensionarea sunt din cadrul Gospodăriei Comunale şi Biroului locativ, iar posturile acestora sunt deocamdată blocate. Potrivit primarului, vestea reducerii salariilor i-a făcut şi pe mulţi tineri să plece din Primărie, iar printre aceştia s-au numărat şi câţiva profesionişti care şi-au găsit de lucru în mediul privat. Mara Deleanu
17.06.2010

Guvernul condus de Emil Boc continuă măsurile de reducere a cheltuielilor publice.

Autorităţile şi instituţiile publice îşi vor reduce cheltuielile de bunuri şi servicii cu 20% pe trimestrele trei şi patru, iar cota de combustibil care revenea unui funcţionar înalt la nivelul diverselor agenţii, ministere, autorităţi şi companii de stat, dar şi la nivelul Consiliilor Judeţene şi consilii locale, scade cu 50 la sută, a mai anunţat Boc. Premierul a precizat că reprezentanţii statului în consilii de administraţie din companii la care statul este acţionar minoritar vor fi obligaţi să îşi doneze indemnizaţiile într-un fond de solidaritate, în caz contrar urmând să fie demişi. Şi tot astăzi, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea unui împrumut autorităţilor locale pentru achitarea datoriilor restante pentru bunuri, servicii sau lucrări către agenţii economici datornici la stat. Premierul Emil Boc a mai declarat că decizia privind disponibilizările din sectorul bugetar se va lua în urma unei analize la nivelul tuturor structurilor. Sursa: Mediafax
17.06.2010

Reducerea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar şi cu 15% a pensiilor va fi aplicată începând cu drepturile salariale aferente lunii iulie, astfel că plăţile diminuate vor fi efectuate în luna august, a declarat, astăzi, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

Proiectul de lege privind reducerea salariilor şi pensiilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, prevedea iniţial că tăierile vor fi operate începând cu drepturile lunii iunie. Ulterior, pe fondul tergiversării dezbaterii parlamentare, actul normativ a fost modificat stabilindu-se că reducerile vor fi aplicabile "de la data intrării în vigoare a legii". Sursa: Mediafax

Alegeţi altă dată din arhivă:


_

Termeni de utilizare | |Despre MuresInfo | Parteneri MuresInfo | MuresInfo

Realizare & Copyright © 2002 - 2021 Mediafamily & MuresInfo
Anunturi online
Vizitorii au cautat pe pagina:
flash-onlinero, inchiriei garsioniere targu mures langa spital, tpwwwgooglecomurlsat, tpswwwgooglero, cachewllx_cyqgy0jmodul5muresinforoflashflashphpnumber_id312category_id9cmdshow_ccmica_publicitate vanzare mobila cu intarsie miraj, vanzare mobila cu intarsie miraj, cachevpppryi5e9ojterapielasermuresinforoflashflashphpnumber_id338category_id9cmdshow_cctirgu_mures vanzare mobila cu intarsie camera de zi miraj, tpwwwgooglecomsearch, tpwwwgooglecomsearch, flash online anunturi, cachewllx_cyqgy0jmodul5muresinforoflashflashphpnumber_id312category_id9cmdshow_ccmica_publicitate vanzare mobila camera de zi miraj, vanzare mobila camera de zi miraj -hotel -cazare, cv european format wordpad, tpwgooglewmuresinforoguestbookguestbookphpeintragen1personalitatiguestbookphp, suciu daniel mures remat, chirie mures flash, horoscop romanesc, chirii mures flash, tpswwwgooglecom, cv model, model cv europass completat in romana, cum se prepara apa de parfum, tpwwwgooglecomsearch, flash publicitate, radio son reghin anunturi mica publicitate

Curriculum Vitae, Model CV, Model scrisoare de intentie, Model CV European