Mures Info
Mures InfoPublicitateFeedbackGuesbookContact
MuresInfo

Ştirile zilei

 

Ştirile zilei

 

MuresInfo
MuresInfo
MuresInfo
Ştirile zilei  
Horoscop  
Imaginea zilei  
Sărbătoriţii zilei  
Link-ul zilei  
Azi in istorie  
Motto - ul zilei  

Cautare


Vă recomandăm
» Model CV, scrisoare intentie model
» Locuri de munca


25.01.2010

Braşovul va accesa aproape 1 milion de euro, nerambursabili, pentru promovare turistică.

Municipalitatea braşoveană intenţionează să acceseze o finanţare nerambursabilă de aproximativ 950.000 de euro, prin proiectul ?Braşovul - Centrul turismului românesc?. În expunerea de motive ataşată proiectului de hotărîre care este astăzi prezentat Consiliului Local se arată că ?acţiunile de promovare propuse în cadrul acestui proiect vor contribui la valorificarea într-o mai mare măsură a potenţialului turistic al zonei Braşov şi, în consecinţă, la creşterea numărului de sosiri turistice. Acest fapt va avea ca rezultat dezvoltarea economică a regiunii, prin creşterea serviciilor conexe. În centrul acţiunii de promovare se vor afla ansamblul monumentelor de arhitectură, de artă şi memoriale din municipiu, Sărbătoarea Junilor şi rezervaţia de peisaj Masivul Postăvarul. Adrian Munteanu
25.01.2010

Proiectul de buget pe anul 2010 al municipiului Miercurea Ciuc va fi prezentat în această săptămână locuitorilor oraşului, înainte ca el să fie supus aprobării Consiliului Local.

Primarul Raduly Robert se va întâlni zilele următoare cu locuitorii oraşului pentru a le prezenta care sunt principalele direcţii ale proiectului de buget pe acest an. Forumurile cetăţeneşti, devenite tradiţionale înainte de votarea bugetului, sunt programate mâine, de la ora 17.00, la Grădiniţa din cartierul Jigodin şi de la ora 19.00 la casa de cultură din cartierul Topliţa-Ciuc. Alte două întâlniri cu cetăţenii vor avea loc miercuri, de la ora 17.00 la Şumuleu şi de la ora 19.00 în sala de şedinţe a primăriei. Detalii despre noul proiect de buget nu au fost încă făcute publice. Viceprimarul municipiului, Antal Attila, a amintit că anul trecut oraşul a ajuns la un buget de 100 de milioane de lei, chiar dacă iniţial s-a prevăzut o sumă de 82,3 milioane. Municipalitatea nu se aşteaptă la creşteri importante în 2010 dar, s-au dat asigurări că în ciuda restricţiilor bugetare vor fi prevăzute sume însemnate pentru proiecte de investiţii care să ducă la dezvoltarea oraşului. Ioana Dima
25.01.2010

Sute de studenţi braşoveni nu pot să-şi mai plătească şcoala.

Aproape 1.000 dintre studenţii nebugetaţi ai Universităţii ?Transilvania? s-au aflat în imposibilitatea de a-şi plăti taxele universitare înainte de sesiune, pentru a intra în examene. Conducerea Universităţii însă a dat ?undă verde? tuturor studenţilor să intre în sesiune, indiferent că sunt sau nu la zi cu plata taxelor. Rectorul Universităţii, Ion Vişa, spune că politica universităţii braşovene este de a fi sensibilă la aceste probleme. Conducerea universităţii nu vrea să oprească procesul de dezvoltare al unui student doar din cauza faptului că nu şi-a putut plăti taxele. Cei mai mulţi restanţieri sunt de la Drept şi Sociologie. Universitatea a analizat situaţiile dificile şi, în funcţie de solicitări, a aprobat ca unii studenţi să fie scutiţi de taxă, alţii să plătească taxa în mai multe tranşe sau a redus taxa, dar numai dacă rezultatele obţinute de respectivii studenţi au fost mulţumitoare. Fiecare Facultate a universităţii Transilvania percepe taxe diferite, de la 1400 de lei pe an pentru studenţii de la Silvicultură, până la 5000 de lei, la Facultatea de Muzică. Adrian Munteanu
25.01.2010

Autorităţile locale din judeţul Covasna au luat măsuri suplimenare pentru a proteja persoanele fără adăpost în această perioadă în care temperaturile sunt extrem de scăzute.

Astfel, adăpostul de noapte din Sfântu Gheorghe unde sunt găzduite aproape 60 de persoane va fi deschis şi în timpul zilei, iar echipe ale Poliţiei comunitare vor patrula pe străzi pentru a depista persoanele aflate în pericol din cauza frigului şi a le acorda primul ajutor. Prefectul judeţului Covasna, Gyorgy Ervin le-a recomandat cetăţenilor să nu iasă pe cât posibil din case în următoarele zile, pentru a se proteja de ger. Administraţia Naţională de Meteorologie a instituit cod portocaliu de ger pentru şapte judeţe din ţară, respectiv Harghita, Covasna, Braşov, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi. Mara Deleanu
25.01.2010

Cea mai scăzută temperatură a anului, în Harghita, s-a înregistrat noaptea trecută, la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 32 de grade Celsius.

Potrivit specialiştilor de la staţia meteo Miercurea Ciuc, valoarea de minus 32 de grade Celsius s-a înregistrat la ora 2.00, după care oraşul a fost acoperit de ceaţă şi temperatura a crescut uşor, până la minus 30 de grade, la ora 8.00. Locuitorii municipiului, supranumit şi Polul Frigului, sunt obişnuiţi cu astfel de valori. Cele mai mari probleme le-au avut, însă, şoferii care nu au putut să-şi pornească maşinile. Unele autobuze care efectuează curse din localităţile apropiate municipiului Miercurea Ciuc au avut întârzieri. Şoferii spun că le-a luat zeci de minute să pornească motorul după care nu l-au mai oprit de teamă că acesta va îngheţa, din cauza frigului. Se poate spune că gerul a fost o adevărată ?binecuvântare? pentru firmele de taxi, zeci de persoane preferând să folosească taxiul pentru a ajunge la serviciu. Şi în celelalte localităţi ale judeţului Harghita gerul a fost la fel de persistent. La Joseni au fost minus 30,5 grade Celsius, la Topliţa s-au consemnat minus 27 de grade, la Odorheiu Secuiesc au fost minus 21 grade, în vreme ce la Bucin mercurul termometrelor a arătat minus 19 grade Celsius. Ioana Dima
25.01.2010

Meteorologii de la Cetrul Regional Sibiu ne informează că în Transilvania vremea va fi deosebit de rece, geroasă în prima parte a zilei.

Cerul va fi variabil, mai mult senin. Vântul va sufla slab pana la moderat. Izolat se va semnala ceaţă în zonele joase, asociată şi cu depunere de chiciură. Temperaturile maxime de astăzi se vor încadra în general între -10 şi -5 grade, mai scazute in depresiuni, spre -15 grade, iar minimele de la noapte vor fi cuprinse între -22 şi -14 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -31 de grade. CMR Sibiu
25.01.2010

Ziua porţilor deschise la Gimnaziul ?Friedrich Schiller? din Tîrgu-Mureş.

Mâine, de la ora 10, se va desfăşura a 4-a ediţie a ?Zilei Porţilor Deschise? la Gimnaziul ?Friedrich Schiller? din Tîrgu-Mureş. Viitorii şcolari, însoţiţi de educatori, părinţi sau bunici vor face cunoştinţă cu viitorii lor colegi, cu sălile de clasă şi cu dascălii; vor participa la câteva activităţi demonstrative organizate de elevii claselor a IV-a, secţiile română, maghiară, germană, (coordonate de învăţătoarele Dorina Negrea, Györffy Andrea şi Veronica Duma). Gimnaziul \\"Friedrich Schiller\\" este singura şcoală din Tîrgu-Mureş care organizează un astfel de eveniment a declarat directorul instituţiei, Liliana Păcurariu. Adela Moldovan
25.01.2010

Poiana Braşov este printre cele mai convenabile staţiuni de schi din lume.

Staţiunea Poiana Braşov şi o staţiune din Bulgaria, au fost desemnate cele mai convenabile staţiuni de schi din Europa şi America de Nord, în urma unui studiu internaţional. Pentru întocmirea clasamentului, au fost studiate ofertele şi condiţiile oferite de 14 staţiuni europene, din Canada şi Statele Unite. În final, Poiana Braşov a fost considerată staţiunea cu cel mai bun raport calitate-preţ, oferind \\"condiţii excelente pentru începători şi pentru cei de nivel mediu\\", dar şi \\"pentru familiile cu buget limitat\\". Autorii raportului menţionează şi mediul natural al staţiunii şi o compară cu staţiunile Chamonix, din Franţa, şi Cortina D\\\'Ampezzo, din Italia. Se mai enumeră posibilităţile variate de petrecere a timpului liber, dar se precizează că preţurile din barurile şi restaurantele din Poiană sunt mai mari decât cele practicate în staţiunile din Bulgaria şi Slovacia. Primul loc în clasament este asigurat de tarifele mai reduse la teleschi şi închiriere de echipament sportiv. Adrian Munteanu
25.01.2010

Procurorul general al României Laura-Codruţa Kovesi consideră că activitatea de anul trecut a Parchetelor din judeţul Covasna a fost bună în ansamblu, dar mai poate fi îmbunătăţită.

Laura Codruţa Kovesi a fost astăzi la Sfântu Gheorghe cu prilejul prezentării raportului anual al Parchetelor de pe lângă Tribunalul Judeţean Covasna. Potrivit raportului, procurorii covăsneni au soluţionat anul trecut 4.139 de cauze penale şi au trimis în judecată un număr de 505 inculpaţi care au săvârşit diverse infracţiuni contra patrimoniului, contra persoanei şi acte de corupţie. Activitatea acestei instituţii a fost umbrită, însă, e faptul că fostul şef al secţiei de urmăriri penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Covasna, Kiss Alexandru, a fost prins anul trecut în flagrant în timp ce primea mită de la o persoană anchetată într-un dosar. Kiss Alexandru a fost arestat preventiv de procurorii DNA şi trimis în judecată pentru luare de mită şi favorizarea infractorului. Mara Deleanu
25.01.2010

Numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a scăzut în Harghita, în anul 2009, dar a crescut numărul răniţilor.

Datele furnizate de şeful Poliţiei Rutiere Harghita, comisarul şef Cezar Asandei, arată că anul trecut, pe drumurile din judeţ s-au produs 169 de accidente grave, în urma cărora 31 de persoane au murit. Numărul victimelor decedate este mai mic cu 10 decât în 2008 când 41 de persoane au murit în accidentele rutiere din Harghita. Din cele 169 de accidente rutiere grave au rezultat şi 160 de persoane rănite grav şi alte 64 rănite uşor. Potrivit comisarului şef Asandei, a scăzut şi numărul accidentelor grave provocate de şoferi începători. Dacă în 2008, aproximativ 25 la sută dintre accidentele grave erau provocate de şoferi care tocmai îşi luaseră carnetul, în 2009 numărul acestora a ajuns la 15 la sută. Ioana Dima
25.01.2010

Se majorează tarifele la transportul către zonele suburubane ale Tîrgu-Mureşului.

Majorările la abonamente sunt între 20% şi 25%. Reprezentanţii societăţii spun că ele vin ca urmare a scumpirii carburanţilor dar şi a cheltuielilor de reparaţii şi leasing. Coordonatorul de transport al Asocierii Transport Local-Siletina, Ioan Truţă spune că preţurile nu s-au schimbat de peste un an.Ioan Truţă, coordonatorul de transport al Asocierii Transport Local-Siletina a precizat că tarifele rămân neschimbate pe traseele 13 S (Sântioana), 13C (Ciueşd, Hărţău), 15 (Pănet) şi 9 (Voiniceni, Ceuaşu de Câmpie, Câmpeniţa), dar se vor majora şi abonamentele şi biletele pentru cursele către alte localităţi (Cristeşti, Ungheni, Moreşti, Sângeorz, Ernei, Băla, Glodeni, Voievodeni). Adela Moldovan
25.01.2010

Zootehnia braşoveană pierde teren.

Criza economico-financiară a afectat, poate, cel mai puternic, agricultura. În judeţul Braşov, numărul animalelor a scăzut cu aproape 10% faţă de anul 2008. Cea mai mare scădere a efectivelor de animale s-a constatat la porcine, anul trecut fiind înregistrate cu 8.000 mai puţine decât cu un an înainte. Singurul domeniu zootehnic care a cunoscut o oarecare dezvoltare în judeţul Braşov a fost creşterea păsărilor, numărul înaripatelor aflate în crescătorii fiind, la finalul lunii noiembrie a anului trecut, cu vreo 300.000 mai mare. În fermele de stat se aflau, la finalul lunii noiembrie, doar ceva mai mult de 800 de bovine, precum şi 51.000 de păsări. Scăderea numărului de bovine a fost mai mare în societăţile de stat, faţă de minusul înregistrat la fermele particulare sau la populaţie. Adrian Munteanu
25.01.2010

Au început înscrierile pentru clasa I (anul şcolar 2010-2011)!

În această perioadă înscrierile pentru clasa întâi sunt în toi, deşi termenul limită este întâi mai. Cele mai asaltate sunt şcolile cotate ca fiind cele mai bune, care în acest fel ar putea fi nevoite să solicite mai multe clase. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş precizează că nu se cunoaşte încă planul de şcolarizare pe anul şcolar 2010-2011, dar este chiar mai bine ca acesta să fie realizat pe baza recensământului şi a solicitărilor pentru clase din partea şcolilor. Fiecare şcoală stabileşte perioada de înscrieri, deşi oficial aceasta este februarie-mai, a declarat inspectorul responsabil cu invăţământul primar, Dumitru Orasan, care a asigurat că nu vor rămâne copii fără loc în clase. La Gimnaziul ?Friedrich Schiller? din Tîrgu-Mureş, solicitările sunt la fel de mari pentru secţia germană, ca şi pentru secţia română. Dacă cererile vor fi foarte mari s-ar putea repeta situaţia de acum doi ani, când s-au înfiinţat două clase la secţia germană, a declarat directorul Gimnaziului ?Friedrich Schiller?, Liliana Păcurariu. Adela Moldovan
25.01.2010

Procesul în care rectorul UPM Tg.Mureş era acuzat de conflict de interese a fost amânat.

Curtea de Apel Târgu Mureş a amânat, pentru 12 februarie, judecarea cauzei referitoare la plângerea Agenţiei Naţionale de Integritate împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată a rectorului Universităţii \\\'\\\'Petru Maior\\\'\\\', prof. univ. dr. Liviu Marian, din lipsă de procedură. Rectorul Universităţii \\\'\\\'Petru Maior\\\'\\\' din Târgu Mureş, Liviu Marian, a anunţat, în luna noiembrie, că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul său, după ce procurorii au fost sesizaţi de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate . Liviu Marian era acuzat de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. UPM a încheiat, în 2006, un contract de achiziţionare de echipamente de la o societate la care rectorul era administrator iar soţia sa director executiv. Sursa: Agerpres
25.01.2010

Supărat că a fost demis din funcţie, fostul viceprimar al municipiului Sfântu Gheorghe, Balint Jozsef a dat în judecată Consiliul local, considerând că motivele care au stat la baza acestei decizii nu sunt întemeiate.

Balint Jozsef a cerut instanţei anularea hotărârii, repunerea sa în funcţie şi plata salariilor restante, prima înfăţişare în acest proces fiind programată pe data de 12 februarie. Fostul viceprimar susţine că a fost demis la iniţiativa primarului UDMR Antal Arpad, nu pentru că nu şi-ar fi făcut bine treaba, ci pentru că este membru al Partidului Civic Maghiar. Primarul Antal Arpad a recunoscut că nu-l vrea în echipă pe Balint Jozsef atât timp cât partidul din care acesta face parte are o atitudine obstrucţionistă şi votează împotriva proiectelor de dezvoltare locală. Primarul Antal Arpad s-a arătat dispus că reia colaborarea cu PCM pentru binele comunităţii, dacă membrii acestuia îşi vor schimba atitudinea şi vor recunoaşte că au greşit. Mara Deleanu
25.01.2010

S-au împărţit funcţiile în Mureş ! UDMR va primi aproximativ 40% din posturile de conducere a instituţiilor deconcentrate din judeţ, dar PD-L nu renunţă la anumite posturi, a declarat preşedintele PD-L Mureş, Dorin Florea.

Negocierile pentru posturile din judeţ nu au fost ?o împărţeală?, spune Florea, ci s-a ţinut cont de criteriul competenţei, ba chiar s-a insistat pe depolitizarea unor sectoare. Unele surse, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au declarat că PD-L va păstra 25 de posturi de conducere, iar UDMR va avea 18, urmând ca şi pentru funcţiile de directori adjuncţi să se menţină procentul populaţiei, adică aproximativ 38% pentru UDMR. Liderul democrat-liberalilor mureşeni, Dorin Florea, a mai spus că nu este de acord cu experimente pe seama oamenilor şi nu a renunţat la anumite posturi cum sunt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş (director - Florin Gomotîrceanu), DSP (director Adrian Vasile Mureşan), Casa de Pensii (Ileana Morent), ISJ (condus de Dumitru Matei). Unul dintre specialiştii UDMR susţinuţi şi de PD-L este consilierul local David Csaba. După ce anul trecut acesta a fost schimbat din funcţia de şef al Direcţiei Apelor Mureş, în urma formării coalitiei PSD+PD-L, acum va fi directorul Administraţiei Naţionale Apele Române. Preşedintele PD-L Mureş, Dorin Florea, crede că este o oportunitate pentru UDMR să demonstreze ce pot face pentru mureşeni. Cât despre alte schimbări la nivel judeţean, cum ar fi Doru Borşan pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, Florea a spus că acesta nu va renunţa la postul de director al Direcţiei Judeţene pentru Sport. Preşedintele UDMR Mureş, deputatul Kelemen Attila, nu a putut fi contactat. Adela Moldovan
25.01.2010

Sindicaliştii de la Cartel Alpha pichetează în fiecare zi, din această săptămână, sediul Ministerului de Finanţe!

Peste 150 de sindicalişti din servicii publice, metalurgie, siderurgie, transporturi, minerit, afiliaţi la \\"Cartel Alfa\\", au participat astăzi la pichetarea sediului Ministerului Finanţelor, solicitând Guvernului prelungirea măsurii privind şomajul tehnic. Protestul sindicaliştilor s-a desfăşurat între orele 10-12 şi va continua în fiecare zi a acestei săptămâni. Filiala Mureş a Federaţiei Cartel Alpha nu participă organizat la pichetul de protest, spune preşedintele organizaţiei Markos Gyorgy. Sindicaliştii care au participat astăzi la acţiunea de protest au fluierat şi au purtat pancarte cu inscripţiile: \\"Stop disponibilizărilor!\\", \\"Noi şomeri, voi boieri!\\", \\"Măsuri anticriză, nu şomaj!\\". Confederaţia \\"Cartel Alfa\\", UGIR-1903 şi CONPIROM au solicitat deja premierului şi Guvernului să prelungească măsura privind şomajul tehnic aplicată anul trecut. Sindicatele şi patronatele cer ca, în maximum două săptămâni, să fie aprobată o ordonanţă de urgenţă privind susţinerea şomajului tehnic, ca protecţie pentru cei aproximativ 200.000 de angajaţi care urmează să fie disponibilizaţi. Cristina Bulbescu
25.01.2010

Azilul de noapte din Miercurea Ciuc este pregătit să facă faţă solicitărilor venite din partea persoanelor fără adăpost, în urma temperaturilor scăzute înregistrate în ultimele zile.

Potrivit reprezentanţilor conducerii azilului, toate cele 50 de locuri existente sunt ocupate în prezent şi s-au luat măsuri de suplimentre a paturilor, pentru a face faţă eventualelor cereri. În clubul azilului au fost amplasate 20 de saltele, care vor fi puse la dispoziţia celor fără un acoperiş deasupra capului. În ultimele zile, însă, o singură persoană a solicitat găzuire la adăpostul din Miercurea Ciuc. Azilul de noapte, aflat în administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Miercurea Ciuc, are şi un centru de zi, unde există un televizor şi unde se poate sta, în situaţia în care afară este foarte frig. Locatarii adăpostului nu trebuie să fie sub influenţa băuturilor alcoolice, atunci când vin să doarmă, şi trebuie să respecte un regulament de ordine interioară, pentru că, altfel, riscă să fie daţi afară. Ioana Dima
25.01.2010

În jur de 29.600 de persoane din judeţul Mureş au primit abia acum banii reprezentând ajutoarele pentru încălzire pentru luna noiembrie 2009.

Marinela Ciucă, auditor în cadrul Direcţiei de Prestaţii Sociale Mureş, a declarat că suma totală care a ajuns la beneficiarii din judeţ se ridică la circa 1,3 milioane de lei şi că fondurile necesare pentru luna decembrie nu au intrat încă în bugetul instituţiei. Pentru luna noiembrie 2009 cei mai mulţi beneficiari ai acestor ajutoare provin din Ibăneşti, 1.222 de persoane. Comuna cu cei mai puţini beneficiari este Cucerdea cu 12. Sursa: agerpres
25.01.2010

7 Asociaţii de Proprietari din Tg Mureş vor rămâne fără apă caldă şi căldură, de luna viitoare, dacă nu îşi achită datoriile la Energomur!

Conducerea Energomur Tg Mureş a emis astăzi somaţii de plată către 7 Asociaţii de Proprietari, respectiv 7 blocuri din cartierele Mureşeni, Tudor şi Unirii din cauza datoriilor totale de circa 200.000 de lei, acumulate de unii proprietari încă de acum doi ani de zile. Dacă acestea nu vor fi achitate, de la 1 februarie va fi sistată apa caldă după care va fi oprită şi furnizarea căldurii, spune purtătorul de cuvânt al Energomur SA, Bota Edit. Blocurile somate de Energomur pentru neplata doriilor se află pe străzile Hunedoara nr 28 şi 34, scările A şi B, Gheorghe Doja nr 177, scările A şi B, Rodniciei nr 69, Viitorului nr 5 şi Vasile Lucaciu nr 13. Cristna Bulbescu
25.01.2010

Un tren care a deraiat în această dimineaţă în apropierea comunei Malnaş a dat peste cap circulaţia feroviară timp de mai multe ore.

Trenul personal care circula pe ruta Izvorul Olt-Braşov a deraiat între staţiile Malnaş Sat şi Bixad Sat din cauza uzurii şinei şi a gerului, dar incidentul nu s-a soldat cu victime. Trenul, în care se aflau aproape 30 de pasageri, a fost despărţită în două, vagoanele dinaintea celui deraiat fiind deplasate la Braşov, iar cele din urmă la Miercurea Ciuc. Vagonul deraiat a fost ridicat şi înlăturat de pe şine în jurul prânzului, când a fost reluată circulaţia trenurilor pe această rută. În urma incidentului, două trenuri, unul care venea de la Budapesta şi un personal care circula între Topliţa şi Braşov, au avut întârzieri de mai multe ore, iar un Acceleratul care circula de la Braşov la Siculeni şi retur a fost anulat. Călătorii trenului de Budapesta au stat timp de trei ore în gara din Miercurea Ciuc,dar în cele din urmă au fost îmbarcaţi într-un autobuz şi transportaţi la Braşov. Mara Deleanu
25.01.2010

Firele de troleibuz din cartierele Tractorul şi Răcădău din municipiul Braşov s-au rupt, azi dimineaţă, din cauza gerului, fiind afectate trei rute din cele patru din municipiu, astfel că troleibuzele au fost înlocuite cu autobuze.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, au fost afectate liniile troleibuzelor 7, 8 şi 30, care asigurau transportul între cartierele Tractorul - Astra - Răcădău. În ultimele 24 de ore, la Braşov s-au înregistrat temperaturi minime de minus 30 de grade Celsius, întregul judeţ aflându-se sub cod portocaliu de ger. Sursa: Mediafax
25.01.2010

Mercurul termometrelor de la staţia meteo din Întorsura Buzăului s-a oprit în această dimineaţă la minus 34,4 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură din ţară..

Primarul oraşului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă a declarat că dacă vremea va continua să fie la fel de rece, de mâine va suspenda cursurile la şcoala şi grădiniţa din localitate. Intorsurenii, care sunt obişnuiţi cu temperaturile extreme, spun că în 2004 a fost şi mai frig, staţia meteo din localitate înregistrând minus 36 de grade Celsius. Mara Deleanu
25.01.2010

Noaptea trecută au fost înregistrate temperaturi demne de luna lui Gerar fiind cea mai friguroasă noapte din această iarnă, însă de mâine vremea se încălzeşte!

Noaptea trecută au fost înregistrate minus 34,4 grade la Întorsura Buzăului, minus 32 la Miercurea Ciuc, minus 30 de grade la Braşov şi minus 22 de grade la Tg Mureş. Meteorologii spun însă că de mâine după-amiază temperaturile vor urca uşor iar minimele nu vor coborî sub minus 12 grade la Tg Mureş, în timp ce maximele vor fi pozitive. Din cauza temperaturilor scăzute din week-end, mai mulţi târgumureşeni din zona Cartierului Tudor Vladimirescu au rămas circa o jumătate de zi fără apă caldă.Tot din cauza frigului, ieri a cedat conducta principală de alimentare cu apă potabilă a Companiei Aquaserv din zona Cutezanţei, afectând pentru mai multe ore, o mare parte a Cartierului Tudor Vladimirescu. Avaria a fost produsă la o conductă care a fost înlocuită de curând. Vremea geroasă nu a cauzat în judeţul Mureş probleme la alimentarea cu gaz metan sau energie electrică, nefiind înregistrate sesizări în acest sens. Nu la fel pot spune călătorii care au preferat trenul pentru a ajunge la destinaţie, deoarece întârzierile trenurilor din ultimele zile sunt de la 30 la 90 de minute, spune şeful staţiei Călători Tg Mureş, Vasile Bora. Frigul excesiv a provocat, de asemenea, mai multe probleme de sănătate, astfel că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 150 de solicitări la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mureş, spune şeful unităţii, dr Ioan Ivanici. Temperaturile foarte scăzute din aceste zile sunt pentru unii târgumureşeni un adevărat coşmar însă pentru alţii, mai căliţi, nu reprezintă o problemă deosebită. Unii cetăţeni, mai avizaţi, vin şi cu recomandări pentru zilele geroase. Cristina Bulbescu
25.01.2010

Cod Portocaliu de ger pentru şapte judeţe şi Cod Galben pentru alte 30!

Administraţia Naţională de Meteorologie a remis, azi, o avertizare meteorologică Cod Portocaliu de ger, valabilă pentru şapte judeţe din centrul şi nord-estul României, printre care Braşov, Harghita şi Covasna. In acele zone se vor înregistra temperaturi extreme, cu valori minime ce vor coborî sub minus 26 de grade. Totodată, ANM menţine Codul Galben de temperaturi extreme, valabil până miercuri, la ora 8. Sunt vizate 29 de judeţe situate în estul, sudul şi centrul ţării, inclusiv Mures si Sibiu. În aceste zone vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime nocturne se vor încadra în general între minus 25 şi minus 15 grade. Tot până miercuri este in vigoare o avertizare hidrologică privind extinderea şi intensificarea formaţiunilor de gheaţă, care a fost transmisă si Direcţiei Apelor Mureş Frigul a provocat, în ultimele 24 de ore, moartea a 11 persoane în România. Sursa: Rador, Agerpres
25.01.2010

Din acest an, Staţia Meteorologică din Tg Mureş devine Centru Meteorologic Local de Prognoză!- exclusivitate

În data de 15 ianuarie a fost emisă decizia Administraţiei Naţionale de Meteorologie prin care Staţia Meteo Tg Mureş devine Centru Local de Meteorologie, urmând ca în cel mult o jumătate de an să se emită şi prognoze meteo de aici. Pentru şeful Centrului Meteorologic Tg Mureş, meteorologul Makkai Gergely, care a fost şeful Staţiei de Meteorologie, acesta este un vis de mai bine de 30 de ani care acum a devenit realitate. Arealul de responsabilitate al Centrului Meteo Local Tg Mureş este zona din jurul judeţului Mureş de unde vor fi cooptaţi şi cei mai buni specialişti pentru acest centru. În momentul de faţă, la Centrul Meteo Tg Mureş sunt 6 angajaţi, specializaţi în prelucrări meteorologice. La nivel naţional sunt peste 140 de staţii meteorologice iar un prognozist se specializează în cel puţin 6 ani de activitate, prin urmare, în prima etapă colectivul de prognoză de la Tg Mureş va fi alcătuit şi din personal cu experienţă de la alte Centre din ţară. Cristina Bulbescu

Alegeţi altă dată din arhivă:


_

Termeni de utilizare | |Despre MuresInfo | Parteneri MuresInfo | MuresInfo

Realizare & Copyright © 2002 - 2021 Mediafamily & MuresInfo
Anunturi online
Vizitorii au cautat pe pagina:
flash-onlinero, inchiriei garsioniere targu mures langa spital, tpwwwgooglecomurlsat, tpswwwgooglero, cachewllx_cyqgy0jmodul5muresinforoflashflashphpnumber_id312category_id9cmdshow_ccmica_publicitate vanzare mobila cu intarsie miraj, vanzare mobila cu intarsie miraj, cachevpppryi5e9ojterapielasermuresinforoflashflashphpnumber_id338category_id9cmdshow_cctirgu_mures vanzare mobila cu intarsie camera de zi miraj, tpwwwgooglecomsearch, tpwwwgooglecomsearch, flash online anunturi, cachewllx_cyqgy0jmodul5muresinforoflashflashphpnumber_id312category_id9cmdshow_ccmica_publicitate vanzare mobila camera de zi miraj, vanzare mobila camera de zi miraj -hotel -cazare, cv european format wordpad, tpwgooglewmuresinforoguestbookguestbookphpeintragen1personalitatiguestbookphp, suciu daniel mures remat, chirie mures flash, horoscop romanesc, chirii mures flash, tpswwwgooglecom, cv model, model cv europass completat in romana, cum se prepara apa de parfum, tpwwwgooglecomsearch, flash publicitate, radio son reghin anunturi mica publicitate

Curriculum Vitae, Model CV, Model scrisoare de intentie, Model CV European