"Statul, prin mijloacele prevăzute de lege (OG 21/1992, aprobate prin legea 11/1994), protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete asupra caracteristicilor esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori".
"Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, subordonat Guvernului coordonează şi realizează politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor". Acesta efectuează inspecţii sistematice şi inopinate la agenţii economici, în reţeaua de desfacere (pieţe, magazine) pentru a preveni comercializarea produselor ce pun în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.
Efortul desfăşurat de către organele şi organismele guvernamentale (O.P.C., ministere) şi neguvernamentale, asociaţii pentru protecţia consumatorilor, nu este eficient dacă Dvs. Nu vă cunoaşteţi drepturile şi nu acţionaţi în consecinţă.
Potrivit legii, consumatorul are dreptul de:
- a fi protejaţi contra riscului de a cumpăra bunuri care îi pun în pericol sănătatea;
- a fi informat corect asupra produselor şi serviciilor şi de a fi educat pentru a face o alegere cât mai avantajoasă;
- a avea acces la o gamă variată de bunuri;
- a fi despăgubit când bunurile nu corespund;
- a se organiza în asociaţii pentru protecţia sa;
Renunţaţi la atitudinea de pasivitate care permite perpetuarea unor aspecte negative, implicaţi-vă în toate situaţiile când vă simţiţi încălcate dreptuirle!
SITUAŢIILE ÎN CARE VĂ PUTEŢI ADRESA OFICIILOR JUDEŢENE ŞI AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
STIMAŢI CONSUMATORI!
Dacă sunteţi nemulţumiţi de:
- calitatea produselor şi serviciilor pe care le-aţi achiziţionat;
- comportarea agenţilor economici şi practicile comerciale ale acestora;
- modul cum vă informează agenţii economici, cu privire la caracteristicile calitative ale produselor şi serviciilor;
- modul cum rezolvă agenţii economici solicitările dumneavoastră privind produsele defecte sau calitatea necorespunzătoare a serviciilor pe care le-au prestat.
Vă puteţi adresa:
Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Asociaţiilor pentru Protecţia Consumatorilor.
Cele mai frecvente încălcări ale drepturilor consumatorilor sunt datorate următoarelor cauze:
- Comercializarea de produse care prezintă abateri de la caracteristicile calitative sau care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
- Comercializarea
|