Mures Info
Mures InfoPublicitateFeedbackGuesbookContact
MuresInfo

Ştirile zilei

Ştirile zilei

MuresInfo
MuresInfo
MuresInfo
Ştirile zilei  
Horoscop  
Imaginea zilei  
Sărbătoriţii zilei  
Link-ul zilei  
Azi in istorie  
Motto - ul zilei  

Cautare

Vă recomandăm
» Model CV, scrisoare intentie model
» Locuri de munca

11.10.2024

Peste 140 de producători, la Târgul de toamnă şi Festivalul Mierii de la Miercurea-Ciuc

Peste 140 de producători şi meşteşugari participă, vineri şi sâmbătă, la Târgul de Toamnă al produselor locale tradiţionale şi la Festivalul Mierii, evenimente devenite tradiţionale în oraş şi care încurajează alimentaţia sănătoasă.

Pe platoul din Piaţa Libertăţii se află standurile cu produse alimentare, cum ar fi lactate, preparate din carne, turtă dulce, pâine de casă şi prăjituri, zacuscă, dulceţuri şi siropuri, dar şi legume şi fructe de sezon.

De asemenea, se oferă spre vânzare şi zeci de produse meşteşugăreşti, de la ţesături, până la vase de ceramică, bijuterii sau obiecte din lemn.

În acest an, la târg se prezintă şi demonstraţii de sculptură în lemn cu drujba, dar şi mai multe concerte şi spectacole de dans popular.

În paralel cu Târgul de Toamnă se desfăşoară şi Festivalul Mierii, eveniment ajuns la a XII-a ediţie, care reuneşte 20 de apicultori din Harghita şi Covasna.

Articolul Peste 140 de producători, la Târgul de toamnă şi Festivalul Mierii de la Miercurea-Ciuc apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Braşov: Activităţi organizate de ISU cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului de Dezastre Naturale

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov organizează, în acest weekend, o serie de acţiuni informative în perspectiva Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului de Dezastre Naturale, a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, lt. col. Adrian Terciu.

În cadrul acestor activităţi vor fi susţinute cursuri de instruire privind acordarea primului ajutor şi de intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă, în special de stingere a incendiilor în faza incipientă.

Activităţile sunt organizate în parteneriat cu Crucea Roşie și se vor derula în şcolile din judeţ şi în cele două mall-uri din municipiul reşedinţă, dar şi în parcuri, inclusiv la Castelul Bran şi la Dino Parc.

Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului de Dezastre Naturale a fost instituită în 1989 şi se sărbătoreşte pe 13 octombrie.

Articolul Braşov: Activităţi organizate de ISU cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului de Dezastre Naturale apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Harghita: Peste 200 de participanţi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Peste 200 de persoane au participat, azi, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita.

Anul acesta au participat la bursă 15 angajatori, care au oferit în total 64 de locuri de muncă.

Angajatorii au selectat pentru un interviu suplimentar sau pentru probă de lucru 115 persoane.

Sursa citată precizează că persoanele care nu au ocupat un loc de muncă vor fi orientate către angajatorii care au depuse oferte de locuri de muncă la agenţie, indiferent dacă au participat sau nu la Bursă, oferte care se potrivesc cu profilul profesional al şomerilor respectivi.

Articolul Harghita: Peste 200 de participanţi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Un bărbat din Mureș a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra unui minor

Potrivit poliției la data de 8 octombrie 2024 un bărbat de 34 de ani din comuna Tăureni ar fi atins în zone intime o minoră de 11 ani, în timp ce se aflau singuri la locuința acesteia din aceeași comună.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor, iar ieri Judecătoria Luduș a admis propunerea Parchetului și a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă.

Ccercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.

Autor: Bianca Tomuț

Articolul Un bărbat din Mureș a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra unui minor apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Echipele din România, noi jocuri în Erste Liga

Toate cele trei formații din România prezente în Erste Liga la hochei pe gheață au programate, vineri seara, noi jocuri în Ungaria. Corona Brașov, campioana en-titre, o întâlnește pe UTE Budapesta, Sport Club Miercurea Ciuc o are ca adversară pe FEHA19, iar Hockey Klub Gheorgheni joacă împotriva lui DVTK Miskolc.

Tot vineri este programată partida dintre Dunaujvaros și Academia Budapesta.

În clasament conduce Corona Brașov, cu 17 puncte, fiind urmată de UTE și Academia Budapesta, cu câte 16 puncte. Gheorgheniul se clasează pe cea de-a 5-a poziție, cu 14 puncte, iar Ciucul ocupă locul IX, penultimul, cu 8 puncte.

Autor: Valeriu Voaideș

Articolul Echipele din România, noi jocuri în Erste Liga apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, debut cu stângul în FIBA EuroCup

Formația covăsneană a pierdut, joi seara, în deplasare, după prelungiri, cu scorul de 77-71, în fața echipei Proteas Voulas, din Grecia, în prima etapă din grupa C a competiției FIBA EuroCup la baschet fete.

La finalul celor 4 sferturi de joc, scorul a fost egal, 67-67. În celălalt meci al grupei, echipa spaniolă Euskotren San Sebastian a trecut de Steaua Roşie Belgrad cu 70-64. În următoarea etapă, Sepsi SIC va juca, la 17 octombrie, pe teren propriu, cu Euskotren.

Cealaltă reprezentantă a României, CSM Constanța a debutat cu dreptul în competiție, câștigând, miercuri seara, în deplasare, cu scorul de 95-85, în fața echipei Peli-Karhut, din Finlanda.

Autor: Valeriu Voaideș

Articolul Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, debut cu stângul în FIBA EuroCup apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Tricolorii Under 21, jocuri decisive pentru calificarea la EURO

Naționala de fotbal tineret a României, formată din jucători sub 21 de ani, dispută, în aceste zile, ultimele jocuri din grupa E de calificare pentru Campionatul European de anul viitor, din Slovacia.

Echipa antrenată de Daniel Pancu întâlnește, vineri, 11 octombrie, de la ora 17.00, în deplasare, formația Muntenegrului, urmând ca marți, 15 octombrie, să primească, la București, pe stadionul Giulești, începând cu ora 19.00, vizita Elveției. Aceasta joacă vineri seara, acasă, contra Finlandei.

În clasament conduce Elveția, cu 17 puncte, fiind urmată de Finlanda și România, ambele cu câte 16 puncte.

Se califică direct la turneul final de anul viitor, pe lângă câștigătoarele grupelor din preliminarii, și cele mai bune trei echipe clasate pe locul secund în cele 9 grupe de calificare. Celelalte șase formații de pe locul secund vor disputa în luna noiembrie un baraj în dublă manșă pentru a se decide ultimele trei calificate la EURO 2025. Tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor de baraj este programată pe 17 octombrie.

Autor: Valeriu Voaideș

Articolul Tricolorii Under 21, jocuri decisive pentru calificarea la EURO apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027

Judeţul Harghita s-a înscris, de câteva luni, în cursa pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2027, membrii juriului aflându-se, în aceste zile, într-o vizită de lucru, la finalul căreia s-au declarat încântaţi de ceea ce au văzut şi de experienţele trăite în județ.

Dosarul a fost depus de un consorţiu format din Consiliul Judeţean Harghita, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, municipalităţile din Miercurea-Cuic, Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni, Universitatea Sapientia, dar şi alte câteva agenţii şi asociaţii din zonă.

Patrimoniul gastronomic unic al judeţului s-a născut din întâlnirea tradiţiilor maghiare, româneşti, armene şi secuieşti și are scopul de a crea un ecosistem alimentar sustenabil, care să sprijine economia locală și să protejeze valorile culturale.

Articolul Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027 apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Braşov: Jandarmii au intervenit, de la începutul anului, în aproape 800 de cazuri în care a fost sesizată prezenţa urşilor

Jandarmii braşoveni au intervenit, în primele nouă luni ale anului, în aproape 800 de cazuri în care a fost sesizată prezenţa urşilor în apropiere de comunităţi, în aproximativ jumătate din cazuri animalele sălbatice nemaifiind găsite în locul în care au fost iniţial văzute, a anunţat, azi, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate şi trei cazuri de persoane rănite de urs.

Conform sursei citate, efectivele din cadrul IJJ Braşov au participat la cinci acţiuni de tranchilizare şi relocare.

Articolul Braşov: Jandarmii au intervenit, de la începutul anului, în aproape 800 de cazuri în care a fost sesizată prezenţa urşilor apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

”Un milion de stele pentru nevoiași”, o campanie de strângere de fonduri a Asociației Caritas Alba Iulia

Acțiunea de astăzi, aflată la 17-a ediție se desfășoară în 7 localități din transilvania iar în Târgu Mureș aceasta are loc în Piața Teatrului de la ora 18:00.

Reprezentanta Caritas Târgu Mureș, Orban Julia:

Tradițional, în fiecare an ieșim în piețele diferitelor orașe unde aprindem câte o lumânare pe o formă de stea. Dorim și să arătăm serviciile noastre, și este și o posibilitate de a plasa donații. De exemplu, 20 de lei ajung pentru o masă caldă, 115 lei acoperă o oră de ocupație terapeutică, sau 200 de lei acoperă o zi de îngrijire într-un cămin de bătrâni.

Cine nu ajunge la fața locului, poate dona și pe pagina web www.caritas-ab.ro/voi-ajuta.

Autor: Valeriu Russu

Articolul ”Un milion de stele pentru nevoiași”, o campanie de strângere de fonduri a Asociației Caritas Alba Iulia apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Aproape 300 milioane de lei, bani europeni pentru drumul dintre localităţile Dăneşti şi Bălan

Fondurile urmează să fie obținute prin Programul Operațional Regional, iar votul CJ Harghita a fost necesar deoarece termenul de depunere a proiectului pentru obţinerea finanţării europene este 19 noiembrie.

Președintele CJ, Borboly Csaba, a arătat că drumul este parțial neasfaltat, străbate o porțiune montană protejată din Hășmașul Mare și după realizare va scoate din izolare orașul Bălan. Localitatea a avut mult de suferit economic după încetarea, de câțiva ani, a activităților miniere:

Consiliul Judeţean Harghita dorește să construiască un drum care va lega zona Ciuc de zona Gheorgheni, să deschidem Bălanul, fost oraș minier. E un amplu program de reabilitare de aproape 300 milioane de lei, în lungime de aproape 30 de km, care va deservi atât populația din Ciucul de Sus, de la Dănești până la Bălan, cât și zone turistice, deci trebuie asfaltat pentru prima dată. Nu vom deschide drumul peste munte pentru traficul greu, ci numai pentru mașini mici.

Președintele CJ Harghita a mai declarat că în aceeași ședință s-au mai stabilit primele detalii legate de intervențiile ce se fac în mod obișnuit – utilaje, nisip antiderapant, sare etc. – la degajarea drumurilor județene odată cu venirea sezonului rece și apariția primelor ninsori.

Autor: Valeriu Russu

Articolul Aproape 300 milioane de lei, bani europeni pentru drumul dintre localităţile Dăneşti şi Bălan apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Târgumureșenii, invitați la o tură cu bicicleta în jurul orașului

În fiecare toamnă, Asociația Mureș Runners organizează o plimbare cu bicicleta de-a lungul râului Mureș.

Evenimentul gratuit este adecvat pentru o excursie în familie, traseul fiind accesibil și pentru copii.

Anul acesta, plimbarea cu bicicleta este programată pentru duminică, 13 octombrie, cu plecare de la Go kart, la ora 10:00.

Cursa se va finaliza cu o masă câmpenească şi nu este condiţionată de plata vreunei taxe, spune Mihai Cengher de la Mureş Runners:

Promovăm ciclismul pentru părinţi şi copii în principal pentru cei amatori. Este o tură prietenească în care fiecare vine în ritmul lui. Plecăm din Târgu Mureş înspre Glodeni şi ne întoarcem pe zona de Sântana, Curteni, Chinari. Nu este taxă de înscriere, vom avea deschizător şi închizător de drum pentru a ne asigura că toată lumea termină şi merge pe traseul bun. Apoi vom avea o masă câmpenească.

Autor: Sanda Vițelar

Articolul Târgumureșenii, invitați la o tură cu bicicleta în jurul orașului apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Trafic feroviar blocat în localitatea mureșeană Archita

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara au fost solicitați pentru degajarea unei persoane prinsă sub ultimul vagon al trenului București-Cluj în localitatea Archita, în zona Haltei.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat ca persoana prezintă leziuni incompatibile cu viața, nemaifiind necesară intervenția acestora.

Traficul feroviar rămâne blocat în zonă pentru cercetare.

Autor: Bianca Tomuț

Articolul Trafic feroviar blocat în localitatea mureșeană Archita apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Covasna: Cinci pictori din Republica Moldova participă la programul de rezidenţă artistică ‘Predeluţ 8’

Cinci pictori din Republica Moldova vor participa, în perioada 12-19 octombrie, la cea de-a opta ediţie a programului de rezidenţă artistică ‘Predeluţ’, ce va avea loc la Întorsura Buzăului.

Ediţia din acest an, organizată de Asociaţia cultural-turistică ‘Predeluţ, Primăria Întorsura Buzăului şi Centrul de Cultură ‘Arcuş’, se doreşte a fi o ediţie pilot,. Va fi testate astfel posibilitatea extinderii colaborării şi participării unor membri ai Uniuni Artiştilor Plastici din Republica Moldova la ediţiile următoare, împreună cu artişti plastici din România.

Pe parcursul şederii la Întorsura Buzăului, artiştii invitaţi vor realiza cel puţin câte două lucrări, care vor intra în patrimoniul instituţiilor organizatoare.

Acestea vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii ce va fi vernisată sâmbătă, 19 octombrie de la ora 11, la Casa de Cultură din Întorsura Buzăului.

Articolul Covasna: Cinci pictori din Republica Moldova participă la programul de rezidenţă artistică ‘Predeluţ 8’ apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Peste 140 de producători, la Târgul de toamnă şi Festivalul Mierii de la Miercurea-Ciuc

Peste 140 de producători şi meşteşugari participă, vineri şi sâmbătă, la Târgul de Toamnă al produselor locale tradiţionale şi la Festivalul Mierii, evenimente devenite tradiţionale în oraş şi care încurajează alimentaţia sănătoasă.

Pe platoul din Piaţa Libertăţii se află standurile cu produse alimentare, cum ar fi lactate, preparate din carne, turtă dulce, pâine de casă şi prăjituri, zacuscă, dulceţuri şi siropuri, dar şi legume şi fructe de sezon.

De asemenea, se oferă spre vânzare şi zeci de produse meşteşugăreşti, de la ţesături, până la vase de ceramică, bijuterii sau obiecte din lemn.

În acest an, la târg se prezintă şi demonstraţii de sculptură în lemn cu drujba, dar şi mai multe concerte şi spectacole de dans popular.

În paralel cu Târgul de Toamnă se desfăşoară şi Festivalul Mierii, eveniment ajuns la a XII-a ediţie, care reuneşte 20 de apicultori din Harghita şi Covasna.

Articolul Peste 140 de producători, la Târgul de toamnă şi Festivalul Mierii de la Miercurea-Ciuc apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

DNA a transmis parlamentului o cerere de încuviinţare a unor percheziţii informatice şi domicilare în cazul lui Nelu Tătaru

DNA anunţă că a transmis parlamentului, prin intermediul procurorului general şi al ministrului justiţiei, o cerere de încuviinţare a unor percheziţii informatice şi domicilare în cazul fostului ministru al sănătăţii, medicul Nelu Tătaru.

În cazul membrilor parlamentului, efectuarea unei percheziţii este condiţionată de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv, precizează DNA.

Fostul ministru Nelu Tătaru a declarat că este nevinovat şi că nu a condiţionat niciodată actul medical. El a fost chemat ieri dimineaţă la sediul din Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru acuzaţii de luare de mită.

Potrivit procurorilor ar fi primit, în decurs de trei luni, sume de bani între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente.

Alte 27 de persoane, pacienţi sau rude ale lor, sunt cercetate în acest dosar pentru dare de mită.

Sursa: RADOR

Articolul DNA a transmis parlamentului o cerere de încuviinţare a unor percheziţii informatice şi domicilare în cazul lui Nelu Tătaru apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Braşov: Activităţi organizate de ISU cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului de Dezastre Naturale

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov organizează, în acest weekend, o serie de acţiuni informative în perspectiva Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului de Dezastre Naturale, a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, lt. col. Adrian Terciu.

În cadrul acestor activităţi vor fi susţinute cursuri de instruire privind acordarea primului ajutor şi de intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă, în special de stingere a incendiilor în faza incipientă.

Activităţile sunt organizate în parteneriat cu Crucea Roşie și se vor derula în şcolile din judeţ şi în cele două mall-uri din municipiul reşedinţă, dar şi în parcuri, inclusiv la Castelul Bran şi la Dino Parc.

Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului de Dezastre Naturale a fost instituită în 1989 şi se sărbătoreşte pe 13 octombrie.

Articolul Braşov: Activităţi organizate de ISU cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului de Dezastre Naturale apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Peste 600.000 de lei finanţare pentru 29 de proiecte sociale la Tg.Mureş

Este vorba de fonduri nerambursabile asigurate din bugetul local prin Direcţia de Asistenţă Socială Târgu Mureş.

Bugetul total pentru acest an a fost de 675.000 de lei, contractele de finanţare fiind semnate în cursul lunii septembrie.

Scopul acestor finanţări este de a suplini serviciile sociale în domenii care uneori nu sunt acoperite.

Un astfel de domeniu este asigurarea de servicii medicale persoanelor fără asigurare medicală, ce provin din medii vulnerabile, spune directorul DAS Mureş, Andreia Moraru:

Vorbim, să spunem aşa, de un buget complementar, dar la care ţinem foarte mult pentru că înseamnă acoperire de nevoi pe care altfel este dificil să le acoperi. De exemplu, sprijin medical pentru persoanele care nu au asigurare medicală. Asistenţa medicală pentru persoanele fără asigurare este o mare problemă şi este foarte dificil de a acoperi această nevoie pentru că nu ţine de sistemul social, iar sistemul medical are sistemul său de finanţare pentru asiguraţi, şi atunci această categorie de beneficiari cade la mijloc undeva.

Două astfel de proiecte sunt derulate prin intermediul Mureş Hub şi au o valoare totală de 60.000 de lei.

Marius Dumitrescu, reprezentant Mureş Hub:

Împreună cu Fundaţia Comunitară am lansat cele două proiecte, „Sănătate fără bariere” se numeşte proiectul Asociaţiei Suryam şi „Asistenţă Medicală pentru persoanele vulnerabile” este proiectul Fundaţiei Comunitare Mureş, ambele sunt co-finanţate cu câte 30.000 de lei de Consiliul local prin Direcţia de Asistenţă Socială Târgu Mureş. Fiecare organizaţie are un aport de minim 10% din valoarea proiectului.

În cadrul celor două proiecte se vor asigura medicamente dar şi acces la investigaţii medicale de bază pentru peste 100 de persoane neasigurate din Mureș, provenind din medii defavorizate.

Autor: Sanda Vițelar

Articolul Peste 600.000 de lei finanţare pentru 29 de proiecte sociale la Tg.Mureş apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Harghita: Peste 200 de participanţi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Peste 200 de persoane au participat, azi, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita.

Anul acesta au participat la bursă 15 angajatori, care au oferit în total 64 de locuri de muncă.

Angajatorii au selectat pentru un interviu suplimentar sau pentru probă de lucru 115 persoane.

Sursa citată precizează că persoanele care nu au ocupat un loc de muncă vor fi orientate către angajatorii care au depuse oferte de locuri de muncă la agenţie, indiferent dacă au participat sau nu la Bursă, oferte care se potrivesc cu profilul profesional al şomerilor respectivi.

Articolul Harghita: Peste 200 de participanţi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

David Grimal deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio

Miercuri, 16 octombrie (ora 19:00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la primul concert din noua stagiune pe scena Sălii Radio, eveniment construit în jurul invitatului special: celebrul violonist francez David Grimal, care se va afla în fața publicului în dublă ipostază, de solist și dirijor. Programul serii cuprinde Bach – Concertul în re minor, Şostakovici – Simfonia de cameră (în aranjamentul semnat de R. Barshai) și Beethoven – Simfonia nr. 2.

Începând din această stagiune, David Grimal a răspuns invitației adresate de Radio România de a deveni artist în rezidență al Orchestrei de Cameră Radio, o onoare pe care violonistul francez o face ansamblului. El este primul artist internațional căruia Radio România îi adresează această propunere de colaborare artistică, ce va presupune o perioadă de trei stagiuni începând din această toamnă.

David Grimal interpretează pe o vioară Stradivarius din 1710 (Ex Roederer). A absolvit Conservatorul din Paris și cariera sa a însemnat în ultimii 20 de ani concerte susținute ca solist alături de cele mai apreciate ansambluri ale lumii, ca Orchestre de Paris, Orchestre Philharmonique de Radio France, Berliner Symphoniker ș.a. David Grimal a fost invitat să concerteze în importante săli din întreaga lume: Suntory Hall – Tokyo, Philharmonie de Paris, Musikverein – Viena, Concertgebouw – Amsterdam, Berlin Konzerthaus, Wigmore Hall – Londra, Lincoln Center – New York, Conservatorul Ceaikovski – Moscova, Théâtre des Champs Élysées – Paris etc.

„Vioara e o cale de a izbăvi lumea“ – mărturisea marele muzician francez într-un interviu acordat jurnalistei Anca-Maria Pănoiu pentru revista Matca, în februarie 2024.

Mulți compozitori contemporani i-au dedicat creațiile lor. Unul dintre proiectele de suflet ale lui David Grimal l-a constituit ansamblul Les Dissonances – al cărui fondator și director artistic a fost timp de peste 20 de ani. Les Dissonances a fost considerată singura orchestră simfonică din lume care interpreta repertoriul standard fără dirijor.

Ca o prelungire firească a acestei dorințe de a împărtăși cu ceilalți, violonistul francez a creat L’Autre Saison, o stagiune de concerte pentru persoanele fără adăpost din Paris. David Grimal a fost numit Chevalier dans l’Ordre des Arts et Lettres de către Ministerul francez al Culturii (în 2008).

David Grimal a înregistrat pentru casele de discuri EMI, Harmonia Mundi, Aeon, Naïve, Transart și Dissonances Records. Înregistrările sale au fost aclamate de presă, cu premii precum BBC Music Magazine Choice, Choc de l’Année în Classica, Arte Sélection în Télérama. Dar este și un apreciat pedagog – predă la Hochschule für Musik – Saarbrücken (Germania), și este invitat frecvent să facă parte din jurii de concursuri internaționale.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Articolul David Grimal deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Un bărbat din Mureș a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra unui minor

Potrivit poliției la data de 8 octombrie 2024 un bărbat de 34 de ani din comuna Tăureni ar fi atins în zone intime o minoră de 11 ani, în timp ce se aflau singuri la locuința acesteia din aceeași comună.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor, iar ieri Judecătoria Luduș a admis propunerea Parchetului și a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă.

Ccercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.

Autor: Bianca Tomuț

Articolul Un bărbat din Mureș a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra unui minor apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Trei zile de distracție la Festivalul Dovleacului de la Sovata

Acesta s-a deschis oficial azi la ora 11,00 și continuă până duminică, 13 octombrie, seara, cu o serie de activități artistice, meșteșuguri, expoziții și concerte.

Orașul s-a echipat de sărbătoare, intersecțiile din centru sunt străjuite de baloți cu chipuri de dovleci, iar mașinile de epocă și retro au poposit deja pe scena mare, lângă parcarea Poliției stațiunii pentru cele două expoziții de profil.

Organizatorii l-au pregătit vizitatorilor ateliere de sculptură în dovleci, spectacole folclorice și târguri cu produse locale. La tarabe se vor găsi preparate culinare pe bază de dovleac, precum plăcinte sau supe, iar elevii, părinții și locuitorii orașului vor prezenta decorațiunile realizate cu dovleci, totul într-un cadru mirific de toamnă.

Printre atracțiile festivalului se va număra oferi posibilitatea unor plimbări cu balonul cu aer cald, programate pentru sâmbătă, conform Visit Mureș.

Totodată, festivaul va include și acțiunea caritabilă „Un milion de stele pentru nevoiași” , care va avea loc azi de la ora 17,00, care constă în strângerea de fonduri pentru persoanelor aflate în grija Organizației Caritas.

Autor: Cosmina Nicoară

Articolul Trei zile de distracție la Festivalul Dovleacului de la Sovata apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Echipele din România, noi jocuri în Erste Liga

Toate cele trei formații din România prezente în Erste Liga la hochei pe gheață au programate, vineri seara, noi jocuri în Ungaria. Corona Brașov, campioana en-titre, o întâlnește pe UTE Budapesta, Sport Club Miercurea Ciuc o are ca adversară pe FEHA19, iar Hockey Klub Gheorgheni joacă împotriva lui DVTK Miskolc.

Tot vineri este programată partida dintre Dunaujvaros și Academia Budapesta.

În clasament conduce Corona Brașov, cu 17 puncte, fiind urmată de UTE și Academia Budapesta, cu câte 16 puncte. Gheorgheniul se clasează pe cea de-a 5-a poziție, cu 14 puncte, iar Ciucul ocupă locul IX, penultimul, cu 8 puncte.

Autor: Valeriu Voaideș

Articolul Echipele din România, noi jocuri în Erste Liga apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, debut cu stângul în FIBA EuroCup

Formația covăsneană a pierdut, joi seara, în deplasare, după prelungiri, cu scorul de 77-71, în fața echipei Proteas Voulas, din Grecia, în prima etapă din grupa C a competiției FIBA EuroCup la baschet fete.

La finalul celor 4 sferturi de joc, scorul a fost egal, 67-67. În celălalt meci al grupei, echipa spaniolă Euskotren San Sebastian a trecut de Steaua Roşie Belgrad cu 70-64. În următoarea etapă, Sepsi SIC va juca, la 17 octombrie, pe teren propriu, cu Euskotren.

Cealaltă reprezentantă a României, CSM Constanța a debutat cu dreptul în competiție, câștigând, miercuri seara, în deplasare, cu scorul de 95-85, în fața echipei Peli-Karhut, din Finlanda.

Autor: Valeriu Voaideș

Articolul Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, debut cu stângul în FIBA EuroCup apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Mureș Hub partener în susținerea refugiaților ucrainieni din 6 județe

Organizația Mureșeană, care adună sub aceeași umbrelă 5 ONG-uri, va fi partener al Organizației Internaționale pentru Migrație. Ea va asigura consiliere refugiaților ucraineni din județele Mureș, Harghita, Covasna, Sibiu, Bistrița și Alba.

Este vorba de cei care locuiesc deja de 12 luni în aceste județe.

Marius Dumitrescu, reprezentant Mureș Hub, explică:

Este un proiect care îşi propune tranziţia către o perioadă de integrare şi mai ales de obţinere a autonomiei familiilor de refugiaţi, vor fi cursuri culturale, civice, cursuri de birocraţie le spunem noi. Ei trebuie să înveţe ce înseamnă dosarul cu şină, ce înseamnă pixul albastru.

Nevoile refugiaților sunt diferite în funcție de județ.

Cel mai bine integrați din punct de vedere al documentelor necesare șederii legale pe teritoriul României sunt cei din județele Harghita și Covasna.

Mariu Dumitrescu:

Există mult mai puţine persoane provenite din Ucraina în aceste 2 judeţe. Majoritatea provin din zona de Vest a Ucrainei unde vorbesc limba maghiară şi cred că cele mai bune exemple de integrare le avem în Harghita şi Covasna. Numărul relativ mic şi cunoaşterea limbii maghiare face ca ei să se integreze ceva mai uşor.

Proiectul derulat prin Organizația Internațională pentru Migrație a ONU are o durata de 13 luni și o valoare de aproximativ 260.000 de euro.

Autor: Sanda Vițelar

Articolul Mureș Hub partener în susținerea refugiaților ucrainieni din 6 județe apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Absolvenții de liceu mureșeni sunt tot mai puțin interesați de un loc de muncă

Este concluzia trasă de reprezentanții AJOFM Mureș, în urma organizării, de circa 25 de ani, a Bursei Locurilor de Muncă pentru absolvenți.

La ediția din acest an, angajatorii au oferit peste 500 de locuri de muncă vacante, a declarat directorul AJOFM Mureș, Gheorghe Ștef.

Acesta adaugă că pot veni la eveniment și persoane mature, având deja diverse calificări, spre a-și găsi un loc de muncă:

Au fost contactați peste 700 de agenți economici, și și-au anunțat prezența 48, oferind peste 500 de locuri de muncă vacante, din care 32 pentru studii superioare. Meseriile oferite sunt de electrician, lăcătuș, sudor, tâmplar, agent de securitate, femeie de serviciu, lucrător comercial. Am observat că în fiecare an e în scădere numărul absolvenților care vin să fie luați în evidență.

Sute de elevi în clasele terminale s-au perindat pe la mesele cu oferte de locuri de muncă din Casa de Cultură Mihai Eminescu din Tg. Mureș. Cei mai mulți au părut complet dezinteresați de ceea ce se întâmplă.

Tinerii nu par dornici să muncească, iar unii nici nu au în vedere continuarea studiilor la facultate și au pretenția să fie întreținuți de familie:

Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți din Mureș a fost organizată la Tg. Mureş, Reghin, Sighișoara, Luduș și Sovata.

Participarea la acest eveniment este gratuită.

Autor: Valeriu Russu

Articolul Absolvenții de liceu mureșeni sunt tot mai puțin interesați de un loc de muncă apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Tricolorii Under 21, jocuri decisive pentru calificarea la EURO

Naționala de fotbal tineret a României, formată din jucători sub 21 de ani, dispută, în aceste zile, ultimele jocuri din grupa E de calificare pentru Campionatul European de anul viitor, din Slovacia.

Echipa antrenată de Daniel Pancu întâlnește, vineri, 11 octombrie, de la ora 17.00, în deplasare, formația Muntenegrului, urmând ca marți, 15 octombrie, să primească, la București, pe stadionul Giulești, începând cu ora 19.00, vizita Elveției. Aceasta joacă vineri seara, acasă, contra Finlandei.

În clasament conduce Elveția, cu 17 puncte, fiind urmată de Finlanda și România, ambele cu câte 16 puncte.

Se califică direct la turneul final de anul viitor, pe lângă câștigătoarele grupelor din preliminarii, și cele mai bune trei echipe clasate pe locul secund în cele 9 grupe de calificare. Celelalte șase formații de pe locul secund vor disputa în luna noiembrie un baraj în dublă manșă pentru a se decide ultimele trei calificate la EURO 2025. Tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor de baraj este programată pe 17 octombrie.

Autor: Valeriu Voaideș

Articolul Tricolorii Under 21, jocuri decisive pentru calificarea la EURO apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Săptămâna în care nu s-a întâmplat nimic 

             Ce poți să povestești despre o săptămână în care nu s-a întâmplat mai nimic? Cred c-ați pățit și voi de-astea.  Să aveți săptămâni anoste. În care timpul se prelinge monoton, precum apa de la robinet. Cum am aflat că se sărbătorește Săptămâna Fericirii la Locul de Muncă, m-am gândit să îmi iau concediu, ca să fiu fericită la domiciliu, că eu muncesc și acasă, după cum urmează să vă povestesc.

Bun, încep deci săptămâna liberă pe un flow vasluian. Cum vine asta? Pentru început, cu o vânătă pe o pâine bătută și tăiată corespunzător. De fapt, scopul concediului era să pregătesc zacusca pe iarnă. Cercetătorul londonez din mine a descoperit că pluralul la „zacuscă” e „zacuşti”, ca în cazul „cușcă-cuști”. 

Și cam așa s-a dus prima zi de concediu. Cu studiu aprofundat și documentare în vederea pusului zacuştii.  

             Marți, dacă ne luăm după vechea metodă a calendarului, e zi de piață. Totuși, instinctul meu de precupeață nu funcționează marțea, așa că mi-am trimis omu’ după gogoșari, ceapă, dafin și alte farafastâcuri necesare operațiunii Marea Zacuscăreală ce te ia cu amețeală. Sau fierbințeală, după caz.

             Zilele 3 și 5 ale săptămânii pică din start, deoarece miercurea și vinerea sunt zile de post și de rugăciune și nu ne spurcăm oalele cu arsuri, că-i mare păcat. Ne bate BOR-ul cu flori de mucegai peste gura borcanelor.

             Joi, îmi fac curaj și pun mâna să verific ce mi-a târguit omu’ marți. Ardeii și restu’. Munca de verificat ardei îmi place cel mai mult! Se aseamănă cu aia de jurnalist cu camera ascunsă:

 -De ce mă filmați, dom’le, cu camera ascunsă? 

-E vai mama ei, ne e rușine cu ea să o arătăm la lume! Așa și eu cu ardeii… vai de mama lor!

Or fi ardeii ca vai de ei, dar nu poate spune nimeni nimic! Eu bunăvoință am avut! Bunăvoință- da, borcane- ba! 

Plus de asta, nu se cade ca damful de pe casa scării, de la o eventuală zacuscă, să provină tocmai de la prima doamnă a blocului! La mine ploconul se ia, nu se dă! Glumesc!

            Și, conform zicerilor „nici un om nu e de neînlocuit” sau „unde-i minte e și noroc”, se oferă maică-mea să o prepare ea, de plictiseală, nu de altceva, și cu binecuvântarea lui Ricky Dandel, pe care și-l pune ea mereu în background pentru sporul casei și izbăvirea de pagube.

          Și uite-așa a trecut săptămâna în care nu s-a întâmplat nimic, dar totuși duminica s-a petrecut o minune dumnezeiască: m-am închinat când am găsit zece borcane de zacuscă învelite frumos în plapumă, ca niște coconi ce așteptau doar un cuvânt de laudă și de alint.

Autor: Sidonia Buta

Ascultă Ne(știrea) zilei în fiecare vineri în „Bună dimineața, Transilvania!” după ora 9, sau, în reluare, în „Pulsul zilei” și „Sens Unic”, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.

Articolul Săptămâna în care nu s-a întâmplat nimic  apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027

Judeţul Harghita s-a înscris, de câteva luni, în cursa pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2027, membrii juriului aflându-se, în aceste zile, într-o vizită de lucru, la finalul căreia s-au declarat încântaţi de ceea ce au văzut şi de experienţele trăite în județ.

Dosarul a fost depus de un consorţiu format din Consiliul Judeţean Harghita, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, municipalităţile din Miercurea-Cuic, Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni, Universitatea Sapientia, dar şi alte câteva agenţii şi asociaţii din zonă.

Patrimoniul gastronomic unic al judeţului s-a născut din întâlnirea tradiţiilor maghiare, româneşti, armene şi secuieşti și are scopul de a crea un ecosistem alimentar sustenabil, care să sprijine economia locală și să protejeze valorile culturale.

Articolul Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027 apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Braşov: Jandarmii au intervenit, de la începutul anului, în aproape 800 de cazuri în care a fost sesizată prezenţa urşilor

Jandarmii braşoveni au intervenit, în primele nouă luni ale anului, în aproape 800 de cazuri în care a fost sesizată prezenţa urşilor în apropiere de comunităţi, în aproximativ jumătate din cazuri animalele sălbatice nemaifiind găsite în locul în care au fost iniţial văzute, a anunţat, azi, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate şi trei cazuri de persoane rănite de urs.

Conform sursei citate, efectivele din cadrul IJJ Braşov au participat la cinci acţiuni de tranchilizare şi relocare.

Articolul Braşov: Jandarmii au intervenit, de la începutul anului, în aproape 800 de cazuri în care a fost sesizată prezenţa urşilor apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Sprijin financiar nerambursabil pentru dezvoltarea inițiativei private prin Programul Tranziție Justă în județul Mureș

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru continuă sprijinirea investițiilor în județul Mureș, alte 3 companii din sectorul privat având semnate contractele de finanțare nerambursabilă.

În cadrul apelului destinat IMM-urilor, peste 2,5 milioane euro sunt alocate pentru cele 3 proiecte care beneficiază de fonduri nerambursabile pentru dezvoltare durabilă și crearea de locuri de muncă.

„Răspunsul antreprenorilor din judetul Mureș la acest apel a fost corelat cu necesitățile de dezvoltare economică ale comunităților din judet. Aceste proiecte contractate sunt esențiale pentru dezvoltarea investițiilor productive și crearea de locuri de muncă, inclusiv formarea, perfectionarea și recalificarea persoanelor afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, acesta fiind scopul principal al Programului Tranziție Justă. Avem semnate proiecte în valoare de peste 15 milioane de euro și ne bucură diversitatea activităților economice propuse de antreprenorii care au depus proiecte. Impactul acestui program reprezintă un bun semnal al ambiției și potențialului economic al județului Mures”, a declarat Simion Cretu, director general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru.

Proiectele vizează investiții în domenii diverse cum ar fi panificație și patiserie, fabricarea unor sortimente de ciocolată fără zahăr sau prelucrarea lemnului și vor crea oportunități reale de muncă.

Autor: Alina Andrei

Articolul Sprijin financiar nerambursabil pentru dezvoltarea inițiativei private prin Programul Tranziție Justă în județul Mureș apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

”Un milion de stele pentru nevoiași”, o campanie de strângere de fonduri a Asociației Caritas Alba Iulia

Acțiunea de astăzi, aflată la 17-a ediție se desfășoară în 7 localități din Transilvania iar în Târgu Mureș aceasta are loc în Piața Teatrului de la ora 18:00.

Reprezentanta Caritas Târgu Mureș, Orban Julia:

Tradițional, în fiecare an, ieșim în piețele diferitelor orașe unde aprindem câte o lumânare pe o formă de stea. Dorim și să arătăm serviciile noastre, și este și o posibilitate de a plasa donații. De exemplu, 20 de lei ajung pentru o masă caldă, 115 lei acoperă o oră de ocupație terapeutică, sau 200 de lei acoperă o zi de îngrijire într-un cămin de bătrâni.

Peste 400 de joburi disponibile în Mureș la Bursa Locurilor de Muncă

Tinerii aflați în căutarea unui job sunt așteptați azi, de la ora 9,00 la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenții din Mureș. Potrivit organizatorului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş, sunt disponibile peste 400 de locuri de muncă vacante, în centrele deschise la Tg. Mureş, Reghin, Sighișoara, Luduș și Sovata.

La acest eveniment și-au anunțat participarea mai mult de 40 agenți economici mureşeni care vor pune la dispoziție 438 locuri de muncă, din care 28 sunt pentru persoanele cu studii superioare.

Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional.

La nivel național Busa locurilor de muncă pentru absolvenți pune la dispoziție celor interesați aproape 20.000 de joburi la 944 de angajatori, în 61 de locații.

Autor:  Cosmina Nicoară

Articolul Peste 400 de joburi disponibile în Mureș la Bursa Locurilor de Muncă apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

Modificarea legii pensiilor militare este un alt subiect de dispută între PNL şi PSD

Liberalii au depus de mai mult timp un proiect în Parlament privind eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii militare şi i-au acuzat pe social-democraţi că îl blochează.

Premierul Marcel Ciolacu a explicat ieri că ar fi nevoie de un proiect mai coerent, care să îi respecte pe cei care au ieşit la pensie, dar şi pe militarii activi.

El a transmis că şi PSD are o iniţiativă legislativă privind pensiile militarilor, discutată deja cu reprezentanţii ministerelor apărării, de interne şi muncii.

Sursa: RRA

Articolul Modificarea legii pensiilor militare este un alt subiect de dispută între PNL şi PSD apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat întreruperea dialogului politic cu PSD şi, în acelaşi timp, păstrarea miniştrilor liberali în Guvern

Sunt decizii anunţate de cîteva zile de liderul partidului Nicolae Ciucă, iar acum conducerea centrală a prezentat şi argumente ca să să explice de ce PNL a rupt coaliţia, dar rămâne totuşi la guvernare:

Am analizat toate subiectele, inclusiv întreruperea dialogului politic cu Partidul Social Democrat, concomitent cu luarea deciziei pentru a rămâne cu miniştrii şi secretarii de stat în continuare, pentru asigurarea actului de guvernare, în ideea în care vom continua să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a putea să protejăm românii de orice abuz şi să ne îndeplinim obiectivele, aşa cum au fost asumate prin programul de guvernare.

Liderul PNL a mai spus despre demersul USR de a depune o moţiune de cenzură, că iniţiativa ar fi lipsită de sens, întrucât nu mai există timp pentru finalizarea ei şi nici o majoritate parlamentară care să îi asigure succesul.

Sursa: RRA

Articolul Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat întreruperea dialogului politic cu PSD şi, în acelaşi timp, păstrarea miniştrilor liberali în Guvern apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

77 de persoane au fost diagnosticate cu West Nile

77 de persoane au fost diagnosticate cu West Nile, iar 13 au murit.

Institutul Naţional de Sănătate Publică precizează că datele sunt pentru ultimele trei luni şi că 68 de cazuri au fost confirmate şi nouă probabile. Cele mai multe îmbolnăviri au fost raportate la persoane de peste 60 de ani.

Specialiştii recomandă să se evite expunerea la ţânţari şi să se utilizeze substanţe chimice repelente, să se împiedice pătrunderea insectelor în casă, să se asigure desecarea bălţilor din jurul gospodăriei, precum şi să se îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.

Sursa: RADOR

Articolul 77 de persoane au fost diagnosticate cu West Nile apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Dinamo, învinsă la Veszprém

CS Dinamo București a pierdut joi, 10 octombrie, în deplasare, cu 24-36 în fața echipei maghiare Telekom Veszprém (FOTO), într-un meci din etapa a 4-a a Ligii Campionilor la handbal masculin, grupa A.

Deținătoarea titlului intern are ca adversare pe: Orlen Wisła Płock (Polonia), Telekom Veszprém HC (Ungaria), Paris Saint-Germain Handball (Franța), Fredericia Håndbold Klub (Danemarca), Füchse Berlin (Germania), Sporting CP Lisabona (Portugalia) și HC Eurofarm Pelister (Macedonia de Nord).

În grupa B se întrec: Aalborg Håndbold (Danemarca), SC Magdeburg (Germania), Barça Barcelona (Spania) – deținătoarea trofeului, Industria Kielce (Polonia), OTP Bank-PICK Szeged (Ungaria), HBC Nantes (Franța), HC Zagreb (Croația) și Kolstad Håndball (Norvegia). Faza grupelor se va termina în 5/6 martie 2025.

Iată toate rezultatele consemnate în runda a 4-a: Paris Saint-Germain – Fredericia 38-30 (miercuri, 9 octombrie, la Paris), Eurofarm Pelister – Sporting Lisabona 24-24 (miercuri, 9 octombrie, la Bitola), Füchse Berlin – Orlen Wisła Płock 25-24 (joi, 10 octombrie, la Berlin) și Telekom Veszprém – Dinamo București 36-24 (joi, 10 octombrie, la Veszprém) – toate în grupa A; HC Zagreb – PICK Szeged 30-35 (miercuri, 9 octombrie, la Zagreb), HBC Nantes – Kolstad 44-27 (joi, 10 octombrie, la Nantes), SC Magdeburg – Industria Kielce 26-27 (joi, 10 octombrie, la Magdeburg) și Barça Barcelona – Aalborg 35-27 (joi, 10 octombrie, la Barcelona) – toate în grupa B.

În grupa A conduce Sporting Lisabona (cu 7 puncte), urmată de Telekom Veszprém (cu 6 puncte) și Füchse Berlin (tot cu 6 puncte). Dinamo București a coborât pe locul 4 (având de asemenea 6 puncte).

Grupa B este condusă de Barça Barcelona (cu 8 puncte), secondată de PICK Szeged (cu 6 puncte), podiumul fiind completat de HBC Nantes (cu 4 puncte).

Etapa a 5-a va avea loc în 16 și 17 octombrie.

Autor: Septimiu Cioloboc

Articolul Dinamo, învinsă la Veszprém apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Voleibaliștii brașoveni, la un pas de grupele Ligii Campionilor

CSM Corona Braşov a înfruntat formația elveţiană Volley Schönenwerd, în turul secund al Ligii Campionilor la volei masculin.

Prima manșă s-a disputat marți, 1 octombrie, la „Betoncoupe Arena” din Schönenwerd, unde brașovenii s-au impus cu 3-1.

Returul a fost programat în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov – marți, 8 octombrie – când elvețienii au învins cu 3-2 (FOTO, cu gazdele în echipament galben).

CSM Corona Braşov s-a calificat astfel în turul al treilea, ultimul dinaintea grupelor, fază în care va întâlni pe Olympiacos Piraeus din Grecia.

Autor: Septimiu Cioloboc

Articolul Voleibaliștii brașoveni, la un pas de grupele Ligii Campionilor apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

Copilării, cu Veronica Ilie – O zi cu toate anotimpurile

O fetiță de la Grădinița nr. 6 din Târgu Mureș ne surprinde cu o veste neașteptată: pe ea deja a vizitat-o Moș Crăciun și i-a adus cadouri. Neavând ceas, a venit mai devreme. În timp ce toți copiii sunt morocănoși în această perioadă a anului, cu vreme schimbătoare, un băiețel ne spune cum putem păcăli iarna: să fugim la mare. Acum putem întâlnim toate anotimpurile într-o zi: e cald, e și frig, plouă, e ceață caldă și apar curcubee.

Ascultă rubrica „Copilării”, de luni până vineri, în emisiunile „Bună dimineața, Transilvania!”, „Pulsul zilei” și „Sens unic” iar duminică, în emisiunea „Weekend împreună”, între orele 9,00 și 10,00.

Suntem Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro

Autor: Veronica Ilie

Articolul Copilării, cu Veronica Ilie – O zi cu toate anotimpurile apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

Dotări de nivel european la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov

Șase loturi de echipamente necesare combaterii infecțiilor intraspitalicești au fost livrate, instalate, puse în funcțiune și recepționate la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov.

Este vorba despre un luminometru Smart (luminometru igienă ATP/AMP portabil), dotat cu kit tampoane suprafețe, kit tampoane lichide și kit de instalare, trei sisteme de spălat ploști, un sistem analizor tip PCR pentru gene de rezistență microbiană la antibiotice, un sistem automat pentru analize de chimie clinică și imunologie, o linie de echipamente pentru determinarea sensibilității la antibiotice prin determinarea directă a concentrației minime inhibitorii (CMI) și un sistem automat (tip Malditof) pentru identificarea (ID) bacteriilor și fungilor.

Potrivit preşedintelui CJ Braşov Constantin Todorică Şerban, echipamentele au costat 3,81 milioane de lei.

Fondurile provin din accesarea proiectului „Achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov”, finanțat prin PNRR.

Autor: Cosmina Nicoară

Articolul Dotări de nivel european la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

Libanul anunţă un nou bilanţ de morţi şi răniţi în atacurile israeliene asupra Beirutului

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în două lovituri israeliene la Beirut, aseară, potrivit unui nou raport al Ministerului libanez al Sănătăţii Sunt cele mai sângeroase raiduri în capitala libaneză de când Israelul şi Hezbollah sunt în război, relatează AFP.

Este a treia oară când forţele aeriene israeliene lovesc capitala libaneză de când atacurile transfrontaliere cu Hezbollah s-au transformat în război deschis pe 23 septembrie. De atunci, peste 1.200 de persoane au fost ucise în Liban şi peste un milion au fost forţate să-şi părăsească locuinţele.

Articolul Libanul anunţă un nou bilanţ de morţi şi răniţi în atacurile israeliene asupra Beirutului apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

Bucuria de a fi | Lăptișor de matcă

Dintre produsele stupului, pe lângă miere, mai sunt câteva substanțe ce au proprietăți incredibile. Emese Bădina, Membru în societatea română de Apifito și Aromoterapie ne povestește despre unul dintre acestea, in Bucuria de a fi:

Ascultă rubrica Bucuria de a fi, cu Emanuela Aranyos, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro, de luni până vineri, în emisiunile „Bună dimineața, Transilvania!”, „Pulsul zilei” sau „Sens unic”, iar duminică emisiunea Bucuria de a fi, între orele 11 și 13.

Autor: Emanuela Aranyos

Articolul Bucuria de a fi | Lăptișor de matcă apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Peste 600.000 de lei finanţare pentru 29 de proiecte sociale la Tg.Mureş

Este vorba de fonduri nerambursabile asigurate din bugetul local prin Direcţia de Asistenţă Socială Târgu Mureş.

Bugetul total pentru acest an a fost de 675.000 de lei, contractele de finanţare fiind semnate în cursul lunii septembrie.

Scopul acestor finanţări este de a suplini serviciile sociale în domenii care uneori nu sunt acoperite.

Un astfel de domeniu este asigurarea de servicii medicale persoanelor fără asigurare medicală, ce provin din medii vulnerabile, spune directorul DAS Mureş, Andreia Moraru:

Vorbim, să spunem aşa, de un buget complementar, dar la care ţinem foarte mult pentru că înseamnă acoperire de nevoi pe care altfel este dificil să le acoperi. De exemplu, sprijin medical pentru persoanele care nu au asigurare medicală. Asistenţa medicală pentru persoanele fără asigurare este o mare problemă şi este foarte dificil de a acoperi această nevoie pentru că nu ţine de sistemul social, iar sistemul medical are sistemul său de finanţare pentru asiguraţi, şi atunci această categorie de beneficiari cade la mijloc undeva.

Două astfel de proiecte sunt derulate prin intermediul Mureş Hub şi au o valoare totală de 60.000 de lei.

Marius Dumitrescu, reprezentant Mureş Hub:

Împreună cu Fundaţia Comunitară am lansat cele două proiecte, „Sănătate fără bariere” se numeşte proiectul Asociaţiei Suryam şi „Asistenţă Medicală pentru persoanele vulnerabile” este proiectul Fundaţiei Comunitare Mureş, ambele sunt co-finanţate cu câte 30.000 de lei de Consiliul local prin Direcţia de Asistenţă Socială Târgu Mureş. Fiecare organizaţie are un aport de minim 10% din valoarea proiectului.

În cadrul celor două proiecte se vor asigura medicamente dar şi acces la investigaţii medicale de bază pentru peste 100 de persoane neasigurate din Mureș, provenind din medii defavorizate.

Autor: Sanda Vițelar

Articolul Peste 600.000 de lei finanţare pentru 29 de proiecte sociale la Tg.Mureş apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

David Grimal deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio

Miercuri, 16 octombrie (ora 19:00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la primul concert din noua stagiune pe scena Sălii Radio, eveniment construit în jurul invitatului special: celebrul violonist francez David Grimal, care se va afla în fața publicului în dublă ipostază, de solist și dirijor. Programul serii cuprinde Bach – Concertul în re minor, Şostakovici – Simfonia de cameră (în aranjamentul semnat de R. Barshai) și Beethoven – Simfonia nr. 2.

Începând din această stagiune, David Grimal a răspuns invitației adresate de Radio România de a deveni artist în rezidență al Orchestrei de Cameră Radio, o onoare pe care violonistul francez o face ansamblului. El este primul artist internațional căruia Radio România îi adresează această propunere de colaborare artistică, ce va presupune o perioadă de trei stagiuni începând din această toamnă.

David Grimal interpretează pe o vioară Stradivarius din 1710 (Ex Roederer). A absolvit Conservatorul din Paris și cariera sa a însemnat în ultimii 20 de ani concerte susținute ca solist alături de cele mai apreciate ansambluri ale lumii, ca Orchestre de Paris, Orchestre Philharmonique de Radio France, Berliner Symphoniker ș.a. David Grimal a fost invitat să concerteze în importante săli din întreaga lume: Suntory Hall – Tokyo, Philharmonie de Paris, Musikverein – Viena, Concertgebouw – Amsterdam, Berlin Konzerthaus, Wigmore Hall – Londra, Lincoln Center – New York, Conservatorul Ceaikovski – Moscova, Théâtre des Champs Élysées – Paris etc.

„Vioara e o cale de a izbăvi lumea“ – mărturisea marele muzician francez într-un interviu acordat jurnalistei Anca-Maria Pănoiu pentru revista Matca, în februarie 2024.

Mulți compozitori contemporani i-au dedicat creațiile lor. Unul dintre proiectele de suflet ale lui David Grimal l-a constituit ansamblul Les Dissonances – al cărui fondator și director artistic a fost timp de peste 20 de ani. Les Dissonances a fost considerată singura orchestră simfonică din lume care interpreta repertoriul standard fără dirijor.

Ca o prelungire firească a acestei dorințe de a împărtăși cu ceilalți, violonistul francez a creat L’Autre Saison, o stagiune de concerte pentru persoanele fără adăpost din Paris. David Grimal a fost numit Chevalier dans l’Ordre des Arts et Lettres de către Ministerul francez al Culturii (în 2008).

David Grimal a înregistrat pentru casele de discuri EMI, Harmonia Mundi, Aeon, Naïve, Transart și Dissonances Records. Înregistrările sale au fost aclamate de presă, cu premii precum BBC Music Magazine Choice, Choc de l’Année în Classica, Arte Sélection în Télérama. Dar este și un apreciat pedagog – predă la Hochschule für Musik – Saarbrücken (Germania), și este invitat frecvent să facă parte din jurii de concursuri internaționale.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Articolul David Grimal deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

11.10.2024

Trei zile de distracție la Festivalul Dovleacului de la Sovata

Acesta s-a deschis oficial azi la ora 11,00 și continuă până duminică, 13 octombrie, seara, cu o serie de activități artistice, meșteșuguri, expoziții și concerte.

Orașul s-a echipat de sărbătoare, intersecțiile din centru sunt străjuite de baloți cu chipuri de dovleci, iar mașinile de epocă și retro au poposit deja pe scena mare, lângă parcarea Poliției stațiunii pentru cele două expoziții de profil.

Organizatorii l-au pregătit vizitatorilor ateliere de sculptură în dovleci, spectacole folclorice și târguri cu produse locale. La tarabe se vor găsi preparate culinare pe bază de dovleac, precum plăcinte sau supe, iar elevii, părinții și locuitorii orașului vor prezenta decorațiunile realizate cu dovleci, totul într-un cadru mirific de toamnă.

Printre atracțiile festivalului se va număra oferi posibilitatea unor plimbări cu balonul cu aer cald, programate pentru sâmbătă, conform Visit Mureș.

Totodată, festivaul va include și acțiunea caritabilă „Un milion de stele pentru nevoiași” , care va avea loc azi de la ora 17,00, care constă în strângerea de fonduri pentru persoanelor aflate în grija Organizației Caritas.

Autor: Cosmina Nicoară

Articolul Trei zile de distracție la Festivalul Dovleacului de la Sovata apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

Alegeţi altă dată din arhivă:

_

Termeni de utilizare | |Despre MuresInfo | Parteneri MuresInfo | MuresInfo

Realizare & Copyright © 2002 - 2021 Mediafamily & MuresInfo
Anunturi online
Vizitorii au cautat pe pagina:
flash-onlinero, inchiriei garsioniere targu mures langa spital, tpwwwgooglecomurlsat, tpswwwgooglero, cachewllx_cyqgy0jmodul5muresinforoflashflashphpnumber_id312category_id9cmdshow_ccmica_publicitate vanzare mobila cu intarsie miraj, vanzare mobila cu intarsie miraj, cachevpppryi5e9ojterapielasermuresinforoflashflashphpnumber_id338category_id9cmdshow_cctirgu_mures vanzare mobila cu intarsie camera de zi miraj, tpwwwgooglecomsearch, tpwwwgooglecomsearch, flash online anunturi, cachewllx_cyqgy0jmodul5muresinforoflashflashphpnumber_id312category_id9cmdshow_ccmica_publicitate vanzare mobila camera de zi miraj, vanzare mobila camera de zi miraj -hotel -cazare, cv european format wordpad, tpwgooglewmuresinforoguestbookguestbookphpeintragen1personalitatiguestbookphp, suciu daniel mures remat, chirie mures flash, horoscop romanesc, chirii mures flash, tpswwwgooglecom, cv model, model cv europass completat in romana, cum se prepara apa de parfum, tpwwwgooglecomsearch, flash publicitate, radio son reghin anunturi mica publicitate

Curriculum Vitae, Model CV, Model scrisoare de intentie, Model CV European