Meteorologii de la Centrul Regional Sibiu ne informează că, în Transilvania, vremea va fi predominant frumoasă cu cerul variabil.
Vântul va sufla în general slab. Izolat se va semnala ceaţă în zonele joase şi pe văile montane.
Temperaturile minime se vor situa între 6 şi 12 grade, iar maximele termice de mâine vor fi cuprinse între 22 şi 27 de grade.
05.06.2010
Un echipaj de la Colegiul ?Papiu? din Tîrgu Mureş va reprezenta judeţul Mureş la etapa naţională a concursului Sanitarii pricepuţi.
La concursul ce s-a desfăşurat astăzi la un hypermarket din municipiu, au participat 11 echipaje de gimnaziu şi liceu din Târgu Mureş, cei mai buni fiind cei de la Colegiul Papiu. Aceştia au reuşit să repete performanţa de anul trecut, de a se califica la faza naţională a competiţiei.
Finala pe ţară a sanitarilor pricepuţi se va desfăşura la Poiana Pinului, în cursul lunii august.
Vali Russu
05.06.2010
Zeci de copii au celebrat prin sport, la Târgu Mureş, ediţia a 16-a a panoramicului ,,Ziua Olimpică 2010? .
Manifestările de la Gimnaziul ?Romulus Guga? din Târgu Mureş au reunit peste 100 de elevi din 8 şcoli din judeţul Mureş, care s-au întrecut în probele de pentatlon, baschet, cros şi alte probe artistice, legate de tot ce presupune olimpismul.
Elevii prezenţi sunt de acord că în şcoală se face puţin sport şi că cei mai mulţi tineri comunică prin intermediului internetului, în loc să se implice în activităţi în aer liber.
Sala de sport a gimnaziului ?Romulus Guga? a găzduit şi o expoziţe de pictură, desene, fotografii, filatelie şi afişe ale Jocurilor Olimpice de vară şi de iarnă.
Pe terenul de sport a avut loc concursul de aruncări libere la coşul de baschet, deschis pentru toate categoriile de vârstă, urmat de crosul olimpic.
Invitatul special la ?Ziua Olimpică? a fost Ballo Ferenc, fost campion european, vicecampion mondial şi multiplu campion balcanic şi naţional la lupte libere, în calitate de reprezentant al participanţilor la Jocurile Olimpice.
Vali Russu
05.06.2010
În aceasta seară, pe Serpentina Veche, a avut loc ultima proba superspeciala a Raliului Tg Mures, etapa a 3-a a Campionatului National.
In cursul diminetii, cele 40 de echipaje inscrise in competitie au pornit din centrul municipiului spre Praid, pe traseul Sanisor-Miercurea Nirajului ?Mitresti-Eremitu, traseu care a acuprins 4 probe speciale.
Caravana s-a regrupat la Borzont si s-a reintors la Tg Mures prin Sovata ?Damieni-Valea- Laureni.
Printre competitori se numara si presedintele PSD Victor Ponta
Festivitatea de premiere a Raliului Tg Mures a început la ora 21.30 in fata Primariei din Tg Mures.
Vali Voaides
05.06.2010
Ediţia a zecea a Caravanei Bicicleta Radio Tg Mureş a ajuns astăzi la final.
Colegii noştri au fost primiţi în această seară de oficialităţi. După 9 zile de pedalat, bicicliştii s-au reîntors acasă.
05.06.2010
Peste 1.500 de persoane din nouă localităţi din Munţii Apuseni alaturi de ministrul mediului Borbely Laszlo au participat astăzi, de Ziua Mediului, la proiectul ecologic \"Arieşul ? oglinda Munţilor Apuseni\".
La acţiunea de ecologizare a luat parte si parte şi o firmă din Târgu Mureş specializată în activităţi de salubrizare a cursurilor de apă.
Ministrul mediului şi al pădurilor, Borbely Laszlo a luat parte la acţiunea de ecologizare a râului Abrudel şi a strâns gunoaie alături de voluntari.
În urmă cu o lună, ministrul a fost prezent la o întâlnire la Roşia Montană şi cu acea ocazie a observat deşeurile de pe cursurile de apă din zonă şi a promis că se va întoarce pentru salubrizare.
Ministrul a mulţumit voluntarilor care s-au implicat în acţiunea de astăzi şi a declarat că astfel de situaţii nu trebuie rezolvate de la Bucureşti.
Rador
05.06.2010
În fiecare an, la 5 iunie, peste 100 de ţări ale planetei marchează Ziua Mondială a Mediului Înconjurător.
Acesta este principalul mijloc prin care Naţiunile Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului şi să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.
Anul 2010 a fost declarat Anul Internaţional al Biodiversităţii, iar
tema acestuia este "Multe specii, o planetă, un viitor".
Rapoartele Naţiunilor Unite arată că aniversarea acestei zile declanşează măsuri din partea guvernelor, organizaţiilor nonguvernamentale, comunităţilor şi grupurilor de tineri din mediul de afaceri sau industrie şi mass-media pentru a îmbunătăţi calitatea mediului înconjurător. Manifestările dedicate acestei zile sunt diverse, de la acţiuni de adunare a deşeurilor, plantare de copaci şi amenajări de spaţii verzi până la concerte, expoziţii şi concursuri.
Rador
05.06.2010
14 ţări din Uniunea Europeană, între care şi România, vor permite cuplurilor cu naţionalităţi diferite să aleagă legislaţia care va fi aplicată în cazul divorţului lor.
În situaţia unui dezacord între soţi, cadrul legal după care va fi instrumentat divorţul va fi cel al statului unde cuplul îşi are reşedinţa obişnuită sau al celui unde este cerută separarea.
Decizia a fost luată astăzi la Luxemburg de miniştrii europeni de justiţie.
Rador
05.06.2010
Judecătorii din 27 de instanţe din ţară cer Curţii Constituţionale să analizeze pachetul de legi ce conţine măsurile de austeritate pentru care guvernul îşi va asuma luni răspunderea în parlament.
Magistraţii sunt nemulţumiţi de tăierea salariilor cu 25%, dar şi de faptul că nu au primit salariile restante câştigate în urma unor procese. Curtea Consittuţională ar urma să verifice dacă măsurile guvernului încalcă legea fundamentală şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Solicitarea magistraţilor de la Cluj este susţinută de patru curţi de apel, nouă tribunale şi 14 judecătorii din ţară. Cei mai mulţi magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti au votat pentru suspendarea zilnică a activităţii de judecată timp de două ore.
Rador
05.06.2010
Executivul se va întruni în şedinţă luni dimineaţa pentru a discuta pe marginea amendamentelor ce vor fi aduse de parlamentari celor două proiecte de lege privind măsurile de austeritate, susţin surse guvernamentale.
În aceeaşi zi, de la ora 16, Executivul ar urma să-şi asume răspunderea în Parlament pe cele două proiecte de lege. Potrivit calendarului stabilit de Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Executivul se va prezenta în plenul Parlamentului pe 7 iunie.
Opoziţia va depune marţi moţiune de cenzură, care este pregătită de PSD împreună cu PC.
Antena3
05.06.2010
Spitalele care vor fi transferate către administraţiile locale nu vor fi grevate de datoriile actuale
Asa a dat asigurări ministrul sănătaţii, Cseke Attila, primarilor prezenţi astăzi la Consiliul Director al Asociaţiilor Oraşelor din România, desfăşurat la Cisnădie, lângă Sibiu.
Ministrul a declarat că datoriile spitalelor din România, care se ridică la aproape 700 de milioane de lei, vor fi acoperite printr-o rectificare bugetară, care va fi făcută într-o viitoare şedinţă de guvern.
Finanţarea spitalelor se va face în continuare prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - a mai precizat ministrul.
Rador