![]() |
|
![]() ![]() ![]() ![]()
Cautare ![]()
![]()
![]() |
![]() Aproximativ 2000 de angajaţi ai combinatului Azomureş vor intra de luni în şomaj tehnic!Surse din conducerea combinatului au declarat că este vorba de mai mult de jumătate din angajaţii de la Azomureş.Decizia trimiterii în şomaj tehnic a muncitorilor intervine pe fondul lipsei de comenzi, iar perioada de şomaj tehnic va fi cuprinsă între 1 decembrie - 12 ianuarie 2009. Pe perioada suspendării contractelor de muncă, salariaţii vor primi o indemnizaţie egală cu 75% din salariul de bază. În urmă cu câteva săptămâni, Azomureş a trimis în şomaj tehnic, în primă fază, 250 de muncitori, în cea mai mare parte necalificaţi. Nu este vorba, însă, despre disponibilizări. Acest lucru a fost subliniat şi de conducerea combinatului cu ocazia vizitei preşeditelui Traian Băsescu de sâmbătă, 22 noiembrie. "Pe perioada suspendării contractelor individuale de muncă, salariaţii vor rămâne la dispoziţia societăţii, astfel încât, în cazul în care condiţiile economico-financiare şi de piaţă se îmbunătăţesc, activitatea societăţii să poată fi reluată la capacitate în cel mai scurt timp posibil, se arăta într-un comunicat al companiei remis, în 13 noiembrie, Bursei de Valori Bucureşti.. În document se mai preciza că prin «rămânerea la dispoziţia societăţii» se înţelege rămânerea salariaţilor în cauză la domiciliul lor, putând fi astfel contactaţi telefonic, pe fix sau mobil de către dispeceratul de producţie sau de către orice persoană autorizată", Nu se ştie încă exact numărul salariaţilor care vor fi trimişi acasă, dar numărul lor ar putea depăşi cifra de 1500, având în vedere că sunt peste 2500 de angajaţi pe linia de producţie, din care mai mult de jumătate vor intra în şomaj tehnic. Preşedintele Traian Băsescu a declarat,la sfârşitul săptămânii trecute, la Tîrgu-Mureş, că în acest an combinatul de îngrăşăminte chimice Azomureş a avut cel mai mic volum de îngrăşăminte furnizate agriculturii româneşti, situaţie care în ultimele trei luni a afectat bilanţul economic al societăţii. Adela Moldovan ![]() Ministerul Sănătăţii încearcă să-i convingă pe părinţi de eficienţa vaciinului împotriva cancerului de col uterin.Ministerul Sănătăţii a organizat , joi, o întâlnire între specialişti şi reprezentanţi ai Asociaţiei Părinţilor pentru a discuta despre eficienţa şi siguranţa vaccinului împotriva cancerului de col uterin, în încercarea de a-i convinge pe părinţi că acesta este necesar.De la începutul campaniei de vaccinare, tot mai mulţi părinţi refuză administrarea vaccinului în ciuda faptului că medicii susţin că acesta nu prezintă riscuri şi că a fost testat şi aplicat în multe ţări Participanţii la întâlnirea de astăzi dintre reprezentanţii asociaţiilor de părinţi şi medici specialişti au fost unanim de acord în ce priveşte lipsa unei campanii de informare corecte şi coerente pentru campania de vaccinare demarată de Ministerul Sănătăţii Publice, săptămâna aceasta. Cristina Vărzar, vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor de părinţi, a explicat că mai multe surse de informare au deformat mesajul, iar campania de informare organizată de minister a fost prea scurtă şi va transforma campania de vaccinare într-un eşec. Medicii specialişti au prezentat motivaţia campaniei de vaccinare, studiile care au stat la bază, precum şi gradul de eficienţă a vaccinulu Reprezentanţii asociaţiilor de părinţi au cerut suspendarea campaniei de vaccinare până când se va realiza o informare corectă a populaţiei. Subsecretarul de stat în minister Raed Arafat a menţionat că va continua campania de informare, iar de săptămâna viitoare, noi materiale informative vor veni în sprijinul ei. Totodată, el a propus ca listele să rămână deschise, astfel încât părinţii să poată reveni asupra decizie de refuz al vaccinului, iar fetiţele să poată fi vaccinate la toamnă sau anul viitor. Sursa: Rador ![]() Vaccinul pentru prevenirea cancerului de col uterin – o prostie, declară primarul municipiului Tîrgu-Mureş, Dorin Florea, medic de profesie!În judeţul Mureş există 3007 eleve de clasa a IV-a.Unu din cinci părinţi au acceptat în judeţul Mureş vaccinarea fetiţelor de clasa a patra, deoarece consideră că nu sunt destul de informaţi cu privire la efectele vaccinului împotriva cancerului de col uterin, a declarat joi, pentru citynews.ro, inspectorul Felicia Ionescu, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş. « De aceea, mulţi părinţi nu au semnat nici pro, dar nici contra vaccinării fetiţelor, considerând a fi necesară părerea unor medici specialişti, ca ginecologi şi oncologi » a spus inspectorul şcolar. Situaţia nu este clară în mediul rural, deşi termenul de raportare a acestora date expira joi. Potrivit CityNews, aici medicii şcolari nu au făcut faţă solicitărilor de a se prezenta la un număr atât de mare de şedinţe. Nici primarul municipiului Tîrgu-Mureş nu este încântat de această iniţiativă, pe care o consideră o “nebunie, o prosteală”. Adela Moldovan ![]() Toate agenţiile de voiaj CFR vor avea program de lucru normal pe 1 Decembrie.Ele vor funcţiona, însă, cu personal redus.Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii pot solicita informaţii suplimentare la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară. Sursa: Agerpres ![]() Jandarmii montani pot fi apelaţi în locul salvamontiştilorChiar dacă Serviciul Salvamont nu mai este disponibil, pe raza pârtiilor şi a traseelor montane îşi desfăşoară activitatea şi jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov. Turiştii pot apela la Jandarmeria Montană şi pentru informaţii despre starea pârtiilor de schi sau despre traseele deschise. În caz de accident, turiştii sunt rugaţi să sune la 112, serviciul telefonic care îi va redirecţiona fie către Jandarmeria Montană, fie către Ambulanţă sau SMURD. Postul de Jandarmi Montani din Poiana Braşov are sediul în cadrul postului de poliţie local. La nivelul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi există două secţii montane – la Braşov şi la Predeal.Adrian Munteanu ![]() Prefectul judeţului Harghita, Constantin Strujan, a propus să fie tăiaţi copacii bătrâni de la marginea drumurilor naţionale şi să fie înlocuiţi cu unii tineri, pentru a preveni situaţiile în care arborii se prăbuşesc pe carosabil şi blochează circulaţia.Strujan a declarat că va comanda elaborarea unui studiu de fezabilitate care să analizeze ce implicaţii are defrişarea copacilor de pe marginea drumurilor naţionale din judeţ. Este vorba, în primul rând, despre DN 13 B, între Gheorgheni şi Praid, care a fost blocat, în ultimele zile, de două ori de copacii prăbuşiţi pe şosea. De asemenea, se au în vedere şi alte drumuri naţionale care traversează păduri, cum ar fi DN 15, între Topliţa şi Borsec, pe vârful Creanga, sau DN 12 C între Gheorgheni şi Lacu Roşu. Şeful Direcţiei Silvice Miercurea Ciuc, Cătălin Mutică, este sceptic însă că o astfel de soluţie va putea fi pusă în aplicare.Ioana Dima ![]() Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, a anunţat joi că Centrul Olimpic cu Hipodrom de la Tîrgu-Mureş, aparţinând Romgaz, va fi transferat Agenţiei Naţionale pentru Sport.Anunţul a fost făcut la Târgu Mureş în prezenţa directorului general al Romgaz, Ferenc Tóth, şi directorului responsabil cu investiţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Sport, Mihai Algiu.Ministrul Borbely Laszlo aminteşte demersurile care s-au făcut din 2005 pentru ca investiţiile la acestă bază sportivă să continue.Această bază sportivă a fost construită, până la sistarea lucrărilor, în proporţie de 58%. Borbely s-a arătat încântat de decizia RomGaz, unde investiţiile au fost stopate încă de la sfârşitul anilor 90, din lipsă de fonduri. Directorul general al Romgaz, Ferenc Tóth, a declarat că are un regret că această companie nu poate să finalizeze complexul. De asemenea a precizat că acesta nu va fi dat pe gratis, compania care a finanţat până acum lucrările rămânând sponsor permanent . Proiectul de la Târgu Mureş prevede construirea unei baze sportive moderne formată din sali de sport, hotel, bazin olimpic, popicărie. Această bază ar permite pregătiri simultane a 12 ramuri sportive. Adela Moldovan ![]() La Tg.Mureş a avut loc joi deschiderea celei de-a 5 ediţii a Conferinţei Naţionale de Acţiune Comunitară SNAC !Strategia Naţională de Acţiune Comunitară este un program educaţional care uneşte liceele cu şcolile speciale sau Centrele de Plasament. Programul urmăreşte implicarea elevilor într-o varietate largă de activităţii creative, imaginative şi expresive care să-i ajute să se reintegreze social. Conferinţa SNAC este un eveniment naţional care, în acest an, se desfăşoară la Tîrgu-Mureş în perioada 27-28 noiembrie.Conferinţa de joi are ca scop instruirea inspectorilor şcolari de specialitate pentru învăţământul special. Joi şi vineri vor fi prezentate exemple de bună practică din activitatea SNAC ale coordonatorilor din 5 judeţe. Beneficiarii acestui program sunt în final elevii care învaţă în scoli speciale. La conferinţa naţională SNAC a participat şi directorului pe probleme de educaţie al Grupului la Nivel Înalt pentru Copiii României, Muir John Potter, care este şi consilier al Baronessei Emma Nicholson. Acesta a spus că în urma conferinţei de la Tg.Mureş se va realiza o nouă documentaţie pentru coordonatorii SNAC. Muir John Potter a mai spus că prin programul SNAC se doreşte crearea unui nou parteneriat între şcoli care să ducă la o implicare socială mai puternică. Roxana Mihaly ![]() Ziua Naţională a României a început să fie sărbătorită de joi la Tg.Mureş !Primele manifestări au avut loc joi dimineaţă.Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”, „General Ştefan Guşă”, filiala Mureş, Asociaţia Cadrelor Militare în rezervă şi în retragere „Avram Iancu” filiala Mureş, Despărţământul Central Judeţean Mureş Al Astrei, Garnizoana Militară Mureş şi Primăria municipiului Mureş au organizat o întâlnire cu veteranii din judeţ, dar şi cu reprezentanţii autorităţilor locale care sprijină asociaţiile eroilor. A fost intonat imnul naţional, s-au prezentat evenimentele de la 1 Decembrie 1918, dar şi imnul scris cu prilejul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. În perioada acelei manifestări istorice, imnul scris de Ion Băilă, a fost tipărit de foi volante în mii de exemplare, fiind distribuit participanţilor la adunare.În cadrul programului de joi au fost înmânate 30 de diplome şi medalii veteranilor de război, câtorva primari din judeţul Mureş, dar şi primarului municipiului Tîrgu-Mureş Dorin Florea şi prefectului judeţului Mureş, Felicia Pop. Prefectul judeţului Mureş, Felicia Pop, a subliniat că această zi este foarte importantă pentru România şi că „nu avem voie să-i uităm pe cei care s-au jertfit pentru noi”. Primarul municipiului Tîrgu-Mureş, Dorin Florea, a intervenit cu precizarea că 1 decembrie "este un dar făcut de români pentru români". Acesta i-a rugat pe toţi cei prezenţi să participe la sărbătoarea naţională a României şi la evenimentele cultural-patriotice pe care le organizează municipalitatea cu ocazia acestei zile. Adela Moldovan ![]() Manifestările cu ocazia zilei de 1 decembrie au inclus şi un spectacol pentru vârstnicii municipiului Tîrgu-Mureş!În cadrul acestor manifestări, primarul municipiului Târgu-Mureş a primit din partea pensionarilor un cadou: un album foto cu toate evenimentele Uniunii Generale a Pensionarilor din România, la care a participat şi primarul municipiului, din 2000 încoace. Cadoul i-a fost înmânat chiar de preşedinta filialei judeţene Mureş a Uniunii Pensionarilor, Kovacs Irma, \\"cu inima deschisă şi îndreptată mereu către primar\\". În replică, primarul a sfătuit pensionarii sa-şi îngrijească sănătatea pentru că “avem nevoie încă de ei şi de sfaturile lor folositoare.”După ce a vorbit despre mai multe probleme sociale curente, primarul Dorin Florea a invitat pe toată lumea să închidă televizoarele de 1 Decembrie, ca să nu se mai lase minţiţi şi să poată sărbătorii Ziua Naţională.Sărbătoarea de 1 Decembrie pentru pensionari a fost însufleţită de copii care au dansat şi cântat în tradiţiile celor 4 etnii care convieţuiesc în Tîrgu-Mureş: români, maghiari, germani şi rromi. Adela Moldovan ![]() Autorităţile braşovene pregătesc manifestările de Ziua Naţională şi pelerinajul moaştelor Sf. AndreiAutorităţile braşovene au pus la punct ultimele detalii cu privire la organizarea ceremonialului militar şi religios prilejuit de aniversarea Zilei Naţionale şi de aducerea la Braşov a moaştelor Sfântului Apostol Andrei şi ale martirilor Epictet şi Astion. În urma discuţiilor s-a stabilit traseul pe care va circula coloana oficială, precum şi locaţiile unde vor avea loc opriri pentru scurte slujbe religioase. După ce se va parcurge un traseu pe străzi principale, cu opriri de 5-10 minute la bisericile ortodoxe şi la monumentele comemorative, convoiul se va îndrepta spre centrul oraşului, la monumentele dedicate Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi Foştilor Deţinuţi Politici. Începând cu orele 17.00, va avea loc ceremonialul militar şi religios, care se va încheia cu depunerea Sfintelor Moaşte la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Nu vor lipsi nici evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României, la aniversarea celor 90 de ani de la Marea Unire. Începând cu orele 10.00, în Piaţa Tricolorului, va avea loc un ceremonial militar şi religios, urmat de parada detaşamentului de onoare, format din militari, jandarmi şi poliţişti. La eveniment sunt aşteptaţi reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor locale, dar şi membri ai Asociaţiei Veteranilor de Război şi ai Asociaţiei "Cultul Eroilor".Adrian Munteanu ![]() Biblioteca Judeţeană din Sf. Gheorghe organizează un maraton de 22 de ore de lectură non-stop în limba maghiară.La acesta sunt aşteptate să participe peste 100 de persoane, copii şi adulţi care vor citi, de vineri, de la ora 19, până sâmbătă, la ora 17, din operele unor scriitori care au colaborat la revista literară maghiară „ Nyugat”, publicaţie de la a cărei apariţie se împlinesc 100 de ani. Conducerea Bibliotecii judeţene a declarat că actuala ediţie a „Maratonului lecturii” a fost strict legat de acest eveniment şi din acest motiv nu se va mai citi, ca în alţi ani şi în limba română. Manifestarea îşi propune să promoveze cărţile în general şi operele literare ale marilor scriitori în special, într-o lume asaltată de calculator şi televizor, în care plăcerea lecturii a devenit din ce în ce mai rară.Mara Deleanu ![]() Rezervaţia \"Valea Zimbrilor\" va fi inaugurată sâmbătă la Vama BuzăuluiAdministraţia braşoveană, Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului şi edilii din Prejmer şi Vama Buzăului vor inaugura sâmbătă Rezervaţia Naturală "Valea Zimbrilor". Obiectivul se întinde pe o suprafaţă de aproape 100 ha, comuna Prejmer cedând 80 ha, iar Vama Buzăului 12 ha de păşune şi o pepinieră silvică. Până acum investiţiile se cifrează la 2 miliarde de lei vechi. Rezervaţia va cuprinde pentru început cinci exemplare de zimbri, aduşi din Elveţia şi Austria. Proiectul ar fi trebuit inaugurat în urmă cu aproape trei luni, dar zimbrii nu au putut fi aduşi deoarece în ţările respective era instituită carantina.La nivelul Consiliului Judeţean Braşov, se lucrează în prezent la un alt proiect, care vizează amenajarea în zona comunei Tărlungeni a unei rezervaţii naturale destinate animalelor din zona carpatină. Adrian Munteanu ![]() Universitatea de stat Petru Maior din Tg.Mureş a găzduit joi cea de-a doua ediţie a conferinţei cu participare internaţională “Educaţie şi Comunicare” .Conferinţa, ce a pornit de la iniţiativa profesorilor de la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea Petru Maior din Tg.Mureş a adus şi în acest an nume importante din domeniul psihopedagogiei.Toţi cei prezenţi la eveniment au prezentat lucrări pe tema educaţiei şi comunicării, lucrări care au fost supuse dezbaterii pe 3 secţiuni. Joi şi-au prezentat lucrările atât cadrele didactice cât şi studenţii şi masteranzii universităţii. Aceştia din urmă s-au străduit să se ridice, prin prezentările făcute, la nivelul profesorilor .La fel ca şi la ediţia precedentă toate lucrările prezentate la Conferinţa cu Participare Internaţională „Educaţie şi Comunicare” vor fi cuprinse într-un volum destinat cadrelor universitare. Roxana Mihaly Alegeţi altă dată din arhivă:Ultimele stiri: |
![]() |