![]() |
|
Cautare
|
Distrigaz cere pentru brașoveni debranșări în lanț de la apa caldăDupă sistarea furnizării gazului metan către patru centrale de cvartal la începutul săptămânii trecute, Distrigaz Sud a solicitat Centralei Electrice de Termoficare Brașov suplimentarea numărului debranșărilor, cu alte 10 centrale. Din păcate, asociațiile de proprietari cu debite nu și-au achitat datoriile, iar în ultima perioadă nu s-au înregistrat încasări importante din partea acestora. Ca urmare, pentru a răspunde solicitării Distrigaz, și pentru a se evita sistarea apei calde menajere pentru întregul municipiu, a fost propusă limitarea furnizării de agent termic în cazul a 10 centrale de cvartal, care nu vor mai furniza agent termic către populație pe anumite ramuri, la care sunt branșate asociații cu datorii. În cazul în care, în urma negocierilor, furnizorul de gaz nu va accepta doar limitarea, ci va solicita oprirea completă a celor 10 centrale de cvartal, din păcate, pe lângă rău-platnici, vor avea de suferit și asociații care sunt cu plata facturilor la zi. Adrian MunteanuGrupul Verzilor - Alianța Liberă Europeană din Parlamentul European își va ține următoarea ședință a grupului europarlamentar la Târgu Mureș, la invitația europarlamentarului Laszlo TokesPotrivit unui comunicat remis luni de Biroul de Presă al deputatului în PE László Tőkés, în perioada 2 - 4 iulie Grupul Verzilor - Alianța Liberă Europeană din PE își ține ședința grupului europarlamentar la Târgu Mureș. Cu această ocazie va fi organizată și o conferință cu participarea membrilor grupului și a unor specialiști din România pe temele care preocupă cele două partide europene ce formează grupul. De asemenea, pe marginea expunerilor prezentate vor avea loc dezbateri pe teme de protecția mediului înconjurător și cele ale minorităților naționale.Europarlamentarul László Tőkés, ales ca independent în noiembrie 2007, și-a anunțat, în aprilie, adeziunea la grupul parlamentar al Alianței Liber Europene (European Free Alliance) din Parlamentul European, fracțiune cunoscută mai ales datorită \"verzilor\" europeni care fac parte din ea. Sursa: Mediafax Atelierul de mediere a conflictelor "STOP Conflicte! Trecere liberă conviețuirii interculturale!" a început, luni, la SovataLa eveniment participă zeci de reprezentanți ai unor organizații minoritare și jurnaliști, sub indrumarea lui Jay Rothman, profesor și practician specializat în teoria gestionării conflictelor. Atelierul de mediere a conflictelor de la Sovata este organizat de Asociația Divers și Project on Ethnic Relations. Potrivit unui comunicat de presă remis de organizatori, atelierul a început cu structura de diagnosticare a nivelului primar al conflictului și a cauzelor și va continua cu prezentarea unor strategii de intervenție în conflicte interculturale. Marți vor avea loc simularea unui conflict și simularea medierii conflictului, iar miercuri evaluarea simulării și concluziile. Joi, în cadrul aceluiași program, dar la Târgu Mureș, presa este invitată să participe la un atelier de lucru complementar, cu tema \"Rolul mass-media în succesul medierii\", pentru a discuta despre elemente ale produselor media care pot induce conflicte în rândul consumatorilor media. Principala chestiune pe care se va baza atelierul este \"Rolul mass-media în perceperea conflictelor de către consumatorii media\", jurnaliștii urmând să lucreze sub îndrumarea profesorului Jay Rothman. Sursa: MediafaxTransfăgărășanul va fi deschis circulației auto în perioada 1 iulie-1 noiembrieDN 7C este deschis de la km 0, la Bascov, județul Argeș, până la km 151+955 la intersecția cu DN1 Brașov-Sibiu în județul Sibiu, a anunțat, luni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România.Pe timpul nopții, între orele 21:00 și 07:00, este interzisă circulația pe tronsonul de la Bâlea Cascadă între km 104 și 129. Traficul rutier pe Transfăgărășan a fost închis, în 22 octombrie anul trecut, din cauza condițiilor meteorologice care puteau periclita siguranța circulației, printre care căderi de stânci, alunecări de teren și înzăpeziri. Sursa: Mediafax Autoritățile sanitare mureșene au instituit 27 de puncte de prim ajutor pe teritoriul județului în caz de caniculă, iar pe toată perioada verii fiecare farmacie mureșeană va acorda asistență medicală la nevoiePotrivit unui ordin recent al Ministrului Sănătății privind măsurile de intervenție în situațiile de urgență determinate de caniculă, Autoritatea de Sănătate Publică Mureș a stabilit mai multe puncte de prim ajutor care vor funcționa în zilele caniculare când temperatura va depăși 35 de grade Celsius. Aceste puncte vor funcționa în opt locații din Tg Mureș, precum și în două sau mai multe puncte medicale din Sighișoara, Reghin, Luduș, Tîrnăveni, Sărmașu, Sovata, Sângeorgiu de Pădure și Miercurea Niraj.Deși luni la prânz temperaturile din Tg Mureș au ajuns aproape de 30 de grade, multe persoane de vârsta a treia se aflau la orele mici din zi chiar în centru orașului, în plin soare. Aceștia spun că trebuie să iasă din casă deoarece au diverse lucruri de rezolvat. Pentru restul săptămânii meteorologii ne dau vești bune: vremea se va menține în general frumoasă în Transilvania. Temperaturile maxime vor ajunge până la 30 de grade Celsius, iar în zilele de miercuri și sâmbătă valorile termice vor scădea cu câteva grade. Cristina Bulbescu Ediția din acest an a Zilelor Tîrgumureșene a fost o reușită a organizatorilor și a participanților!Astfel este caracterizată de reprezentanții Primăriei Tg Mureș cea de-a XII ediție a Zilelor Tîrgumureșene, sărbătoare care s-a încheiat duminică seară cu un foc de articifii în Cetatea orașului. Manifestările zilelor orașului s-au desfășurat pe parcursul a șapte zile în Cetatea Tg Mureș, în Piețele Victoriei, Trandafirilor, Artelor dar și în alte zone ale orașului unde au avut loc competiții sportive.La manifestări au participat peste 120.000 de târgumureșeni și turiști. S-au consumat peste 38.000 de l de bere, 170.000 de mititei, 40.000 de porții de grătar, frigărui, pulpe de pui, gulaș și 46.000 de l de apă, ceaiuri și energizante. Zilele Târgumureșene nu au fost însă la înălțime, nici în acest an, la capitoul igienă. În perioada manifestărilor, lucrătorii Inspecției Sanitare de Stat Mureș au efectuat o serie de controale la toți cei 50 de agenți economici care au comercializat produse alimentare în Cetatea Tg Mureș precum și la administrația Cetății. Inspectorii spun însă că nu s-a înregistrat nici o ameliorare la capitolul igienă în ceea ce privește administrația cetății care nu a pus la dispoziția comercianților condiții de apă, canalizare și salubritate corespunzătoare. La două unități a fost suspendată activitatea și au fost confiscate peste 70 de kg de alimente, în special de origine animală, care erau ținute în condiții improprii sau care nu aveau date despre proveniența lor. Cristina Bulbescu Consiliul Județean Harghita a alocat un ajutor de urgență comunei Lunca de Sus, grav afectată de inundațiile produse săptămâna trecutăPotrivit reprezentanților Consiliului Județean Harghita, din fondul de rezervă al acestei instituții s-au alocat 5 mii lei pentru pentru refacerea drumului din satul Valea Gârbea și 10 mii lei pentru reabilitarea unei porțiuni de drum din satul Valea Ugra, ambele din comuna Lunca de Sus. O ploaie torențială căzută săptămâna trecută a dus la crearea unei viituri care a distrus porțiuni din aceste căi de acces, lăsând cele două localități parțial izolate. Pentru finalizarea lucrărilor și pentru refacerea totală a drumurilor, Consiliul Județean Harghita și Instituția Prefectului vor cere sprijin guvernamental. În aceste zone se produc frecvent inundații și este nevoie de lucrări de regularizare, care vor începe în această vară cu finanțare de la Ministerul Mediului. Ioana DimaParcul Național Piatra Craiului riscă să-și piardă specificul din cauza construcțiilor care nu se încadrează în specificul zoneiPentru a evita, pe cât posibil, acest aspect, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Comisiariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu au reluat controalele în teritoriu, pentru a verifica legalitatea investițiilor imobiliare din zonă. Controalele, care s-au desfășurat toată săptămîna trecută, au vizat verificarea autorizațiilor de construcție. O parte dintre cei care au fost controlați nu au fost găsiți. Proprietarii construcțiilor vor fi însă identificați și obligați să prezinte autorităților autorizațiile de mediu și avizele emise de Administrația Parcului Național Piatra Craiului, în termen maxim de două săptămâni. APM a solicitat, de asemenea, de la Primăria orașului Zărnești și de la cea a comunei Moeciu, pe raza cărora se întinde Parcul Național Piatra Craiului, registrele cu certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție emise din 2005 pînă în prezent, pentru a analiza legalitatea lor și concordanța dintre situația din documente și cea faptică. Parcul este inclus și în rețeaua europeană de arii protejate „Sit Natura 200“, în 2006 fiind certificat de către Comisia Europeană cu „Diploma Europeană pentru Arii Protejate“. Adrian MunteanuPreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, i-a rugat pe consilierii Partidului Civic Maghiar să depună jurământul, în caz contrar aceștia riscând să-și piardă mandatulBorboly Csaba le-a trimis o adresă celor nouă consilieri județeni PCM care au părăsit lucrările ședinței de constituire înainte să depună jurământul, în care le explică că ar putea fi considerați demisionați de drept, așa după cum prevede legea. Președintele ales al Consiliului Județean i-a rugat pe colegii săi de la Partidul Civic Maghiar să se prezinte la următoarea ședință pentru a depune jurământul, evitând astfel posibilitatea de a-și pierde mandatul de consilieri județeni.Cei nouă consilieri PCM trebuie să-și comunice intenția până în data de 4 iulie pentru ca, în situația în care refuză să depună jurământul, să se ia măsura validării celorlalte persoane aflate pe lista partidului. Consilierii Partidului Civic Maghiar au părăsit ședința de constituire a Consiliului Județean Harghita susținâd că, după plecarea lor, aceasta este ilegală. Ioana DimaApel lansat de liderul PSD BrașovPreședintele organizației județene a PSD Brașov, Constantin Niță, organizație dizolvată prin decizia Comitetului Executiv Național al partidului de la sfârșitul săptămânii trecute, a făcut, luni, un apel la toate organizațiile social-democrate din Transilvania ale PSD.El a subliniat că a vorbit cu colegii din Ardeal și vor face un front comun \'de a respecta, și a fi respectați și nu călcați în picioare, indiferent de rezultatele obținute\', mai ales că, înainte de alegeri, conducerea centrală a partidului nu a stabilit un anumit procent care trebuie realizat de organizațiile locale, și nici nu s-a făcut nicio analiză concretă cu nimeni după alegeri. Liderul PSD Brașov crede că ar trebui să se țină cont și de caracteristicile electoratului din Transilvania, și de electoratul maghiar care, la Brașov, reprezintă un procent de 8%, dar și de faptul că cele mai multe fonduri au fost dirijate de la bugetul de stat către Consiliile Județene cu președinți ai PSD. Organizația județeană a PSD Brașov a obținut 14 posturi de primari câștigând doar primăria orașului Zărnești, iar restul în comune, cinci consilieri în Consiliul Local Brașov, șapte consilieri județeni și un post de vicepreședinte al Consiliului Județean, în persoana senatorului Otilian Neagoe. La funcția de primar al Brașovului, candidatul PSD a obținut 8,9% din totalul voturilor valabil exprimate. sursa: Rompres Alegeți altă dată din arhivă:Ultimele stiri: |
|
Termeni de utilizare | |Despre MuresInfo | Parteneri MuresInfo | MuresInfo |
|
Realizare & Copyright © 2002
Mediafamily & MuresInfo |