![]() |
|
Cautare
|
Prefectul Harghitei, Constantin Strujan, a revenit asupra deciziei de a nu se mai organiza examene pentru obținerea permisului de conducere decât în municipiul reședință de județDecizia a fost anunțată recent și urma să intre în vigoare de la 1 iulie, motivul fiind legat de faptul că unii primari nu ofereau sprijin pentru ca acest concurs să se desfășoare în bune condiții.Potrivit unui comunicat remis presei de cancelaria prefectului, în urma discuțiilor avute de autoritățile județene, cele locale și de reprezentanții serviciului specializat s-a ajuns la concluzia că deficiențele apărute până acum pot fi înlăturate printr-o mai bună organizare. Drept urmare, cei care doresc să obțină permis de conducere pot susține, în continuare, examenul atât la Miercurea Ciuc cât și la Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni și Toplița, chiar dacă mai sunt unele probleme de rezolvat. Ioana Dima Programul de evaluare a stării de sănătate a populației a intrat în vigoarePotrivit acestuia, toți cetățenii vor beneficia gratuit de o consultație la medicul de familie și de cel mult 9 analize.Programul este finanțat de la bugetul de stat și se va desfășura până în septembrie 2008. El își propune cunoașterea reală a ponderii bolilor cu impact major asupra populației, realizarea de activități profilactice, precum și evaluarea șansei de viață acordată cetățenilor României. Fiecare persoană va primi, prin poștă, informații despre derularea programului și despre documentele necesare, înainte de luna în care este născută, chiar dacă nu este asigurată medical. Cei născuți în luna iulie vor primi scrisorile în etape, în cursul acestei luni. În funcție de rezultatele obținute în urma evaluării stării de sănătate a populației, Ministerul Sănătății va extinde serviciile medicale prestate în cadrul Programului și va iniția programe de educație a cetățenilor. Mihaela Ionas (sursa: Rador) Primele 300.000 de scrisori, emise în cadrul programului național de evaluare a stării de sănătate, pleacă de mâine spre asigurațiEste vorba doar de o parte dintre cei aproape două milioane de români născuți în luna iulie.Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea a precizat că, până lunii, imprimeria a tipărit 970.000 de taloane pentru persoanele născute în această lună. Timp de aproximativ zece zile, Poșta Română va expedia câte 300.000 de scrisori, astfel ca, până în la mijlocul săptămânii viitoare, toți cei aproximativ două milioane de destinatari născuți în iulie să poată lua legătura cu un medic de familie pentru a-și programa consultația și analizele a mai spus președintele CNAS. Din 20 iulie vor fi expediate scrisorile pentru persoanele născute în luna august, iar după aceea lucrurile vor intra în normal\', a mai spus Ciurchea. Persoanele care nu vor fi găsite la domiciliu vor merge la poștă pentru a-și ridica talonul. Evalauarea stării de sănătate a românilor este estimată să dureze un an, dar au mai fost alocate încă trei luni, pentru situații speciale. Corina Fontu (sursa: Mediafax) Postul de subprefect al județului Covasna a fost scos la concurs, la cinci luni de când este vacantDosarele de înscriere se pot depune până în data de 11 iulie, informeaza Mediafax.Concursul se va organiza la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în data de 25 iulie, proba scrisă, și în data de 26 iulie - interviul. Unul dintre cei doi subprefecți ai județului, Nicolae Cârlănescu, a murit în urmă cu aproape cinci luni, în urma unui stop cardiac, cu două luni înainte de a ieși la pensie, iar de atunci postul a rămas neocupat. În ultima perioadă, numele vehiculat ca posibil candidat este cel al directorului general al Prefecturii Covasna, Codrin Munteanu, susținut de PNL Covasna, dar acceptat și de PD Covasna. Conducerea PD Covasna a spus de mai multe ori că acest post, cu toate că s-a depolitizat între timp, aparține PNL în urma împărțirii funcțiilor după alegerile din 2004, iar organizația județeană a PNL Covasna l-a susținut pe Munteanu. Vlad Amariei (sursa: Mediafax) Votul pentru desemnarea candidatului UDMR la Primăria Târgu Mureș este contestatVotul în urma căruia viceprimarul muncipiului Târgu Mureș, Csegzi Sandor, a fost desemnat candidat al UDMR pentru Primăria orașului, iar Borbely Laszlo a pierdut cursa, este contestat, întrucât nu ar fi respectat voința majorității.Președintele platformei \"Femei pentru femei\" din UDMR Târgu Mureș, Szabo Anna-Maria, a declarat, azi, pentru Mediafax, că a depus o contestație în numele acestei organizații în legătură cu rezultatul votului și că a mai fost formulată o contestație din partea unei circumscripții. Szabo a spus că ea nu a știut că se va vota la acea ședință. Potrivit acesteia, platforma \"Femei pentru femei\" din UDMR Târgu Mureș a avut la ședința de desemnare a candidatului UDMR la Primăria municipiului patru electori. În replică, viceprimarul Csegzi Sandor a declarat, azi, ca părerile exprimate de circumscripții se pot schimba în orice moment. Viceprimarul, care nu se află în țară, a spus ca, din câte știe el, contestațiile au fost refuzate. Pe de altă parte, ministrul Dezvoltării, Borbely Laszlo, a declarat că el și-a ofertat candidatura și este treaba UDMR ce decide mai departe. Vlad Amariei (sursa: Mediafax) Românii din Covasna și Harghita așteaptă încă să aibă o întâlnire cu Traian BăsescuReprezentanții comunității românești din județele Harghita și Covasna vor sa-i prezinte sefului statului problemele cu care se confruntă.Președintele Organizației județene PD Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat,luni, că primii pași pentru ca această întâlnire să aibă loc au fost făcuți în urmă cu câteva luni, iar de atunci comunitatea românească este în contact cu Președinția pentru a vedea când poate fi primită de președintele Traian Băsesecu. Conform lui Baciu, o delegație comună din județele Covasna și Harghita, formată din oameni politici, primari, lideri ai unor organizații civice, dar și reprezentanți ai bisericii ortodoxe, ar urma să se deplaseze la Cotroceni în momentul în care șeful statului va avea timp pentru a o primi. Vlad Amariei (sursa: Mediafax) UCM îl acuză pe primarul UDMR din Gheorgheni că a asfaltat din bani publici străzile pe care se află firmele saleÎntr-un comunicat remis presei luni, UCM precizează că membrii Consiliului Local au aprobat asfaltarea străzii Gării din localitate, de la strada Kossuth până la gara CFR, dar primarul municipiului, Pap Iosif ar fi continuat lucrările mai departe, pe străzile Gorunului si Tătarilor, până “la poarta firmelor care apartin familiei sale”.Aceeași sursă mai precizează că primarul a explicat că firmele din zonă ar fi strâns fonduri pentru efectuarea acestei asfaltări, în timp ce admnistratorul unei societăți comeciale din zonă susține că li s-a cerut să contribuie cu bani în acest sens. În comunicat se mai menționează că, din contribuția firmelor din zonă, s-au strâns doar 160 de mii de lei, bani insuficienți pentru a asfalta segmentele respective de străzi. În aceste condiții, UCM îi solicită primarului “să returneze de urgență bugetului local banii publici, care au fost folosiți în scop personal”. Edilul local din Gheorgheni nu a putut fi contactat pentru a răspunde acestor acuzații. Ioana Dima Asociația comunităților Mureș - Călimani și Prefectura organizează a treia ediție a Festivalului Etnografic al Văii MureșuluiEvenimentul, cu un buget total de peste 80.000 de euro va avea loc în acest sfârșit de săptămână pe aceeași locație din anii trecuți, la intrarea în Răstolița.Festivalul se va derula pe trei planuri: o dezbatere pe tema dezvoltării zonei, un program de promovare a tradițiilor locale și un program cultural-artistic pentru vizitatori, așteptați în acest an în număr de peste 70.000 de persoane. Anul acesta au fost cooptate în organizare și comunele Batoș, Brâncovenești, Breaza, Aluniș și Ideciu de Jos, dar si municipiul Reghin. Printre cei care vor concerta pe platoul de la Răstolița se numără: Nicolae Furdui Iancu, Dumitru Fărcaș, Ioan Bocșa, Ionuț Fulea, Ducu Bertzi, Gyuri Pascu, Ștefan Bănică Junior, Ovidiu Lipan Țândărică, Mircea Baniciu, Vladi Knejevici, Trupa 112 și Cargo. Cătălin Hegheș Alegeți altă dată din arhivă:Ultimele stiri: |
|
Termeni de utilizare | |Despre MuresInfo | Parteneri MuresInfo | MuresInfo |
|
Realizare & Copyright © 2002
Mediafamily & MuresInfo |